My mind is my shelter

Felicia

Iubirea – răspundere față de valoarea si mântuirea celuilalt

iubirea-foto-cristina-douglas-mihaila-all-rights-reserved

„Iubirea stă într-un sentiment de răspundere față de valoarea celuilalt, față de mântuirea celuilalt”
„Doi tineri care se iubesc încă fără a fi ajuns la nivelul mai coborât al plăcerilor trupești văd, fiecare din ei, taina celuilalt.
Și cred că nici unul dintre ei n-ar voi să-l definească pe celălalt. Celălalt rămâne un mister nedefinit, și infinitul se întinde dincolo de marginile lumii acesteia, se întinde până la Dumnezeu… Trăiesc într-un fel prezența negrăită a lui Dumnezeu între ei.
Și aceasta îi face să se înalțe peste ei, să se înalțe spre acel izvor al iubirii, al apropierii între oameni, al trebuinței lor unul de altul și, poate că asta înseamnă o neașteptată înălțare a sufletului.
“…se spune în Geneză “şi vor fi amândoi un trup”, dar trup aici nu are numai sens de trup material, ci vor fi amândoi o unitate. Spune undeva Sfântul Ioan Gură de Aur: “Omul nu este întreg dacă este numai bărbat, nu este întreg dacă este numai femeie. Omul întreg este bărbat şi femeie”. Acest lucru îl dezvolta Evdokimov, am spus şi eu în Dogmatica mea, în legătură cu taina căsătoriei, că omul întreg este şi bărbat, şi femeie. Dar, precum bărbatul nu este numai trup, ci este şi suflet, la fel ca şi femeia, ei se întregesc reciproc şi simt nevoia să se întregească şi sub raport spiritual. Femeia are un fel de admiratie, o încredere în bărbat, ca el este mai tare și o poate ajuta în viață și admiră o anumita forță, dar nu numai o forță trupească, ci și spirituală, o capacitate de discernamânt. Barbatul admiră la femeie delicatețea ei, capacitatea ei de a aduce o dulceață în viață, de a-l mângâia, de a-l încuraja în felul ei; adica, ei se întregesc și spiritual.
Viața bărbatului ar fi prea opacă dacă ar fi numai a lui, și iarași, viața femeii ar fi un sentimentalism sălciu, dar și un sentiment de neputință, de gol. Ea trebuie să mângâie pe cineva. Și bărbatul iarăși, trebuie sp ajute pe cineva; ei se întregesc… O dragoste care trebuie să înainteze cât mai mult posibil în plan spiritual, purtând și trupul în acest plan.
Iubirea stă într-un sentiment de răspundere față de importanța celuilalt, față de valoarea celuilalt, față de mântuirea celuilalt. Dacă-l iubesc, țin să se mantuiască.
– Gabriel Marcel, citat mereu de Parintele Galeriu, spune: “Când spun cuiva „te iubesc”, spun „tu nu vei muri niciodată””.

– Așa este. “Te iubesc” este o concluzie că celălalt nu va muri. Te iubesc, nu vreau să mori spiritual în veșnicie. Celălalt poate muri pentru mine dacă nu arăt iubire, răbdare.
Orice taină este o putere ce ți s-a dat de la Dumnezeu. Dar această putere te angajează și pe tine, cu efortul și voința ta…”
(din cartea Şapte dimineţi cu Părintele Stăniloae – convorbiri intre Sorin Dumitrescu si parintele Dumitru Stăniloae)

“Iubirea e un uriaş plus de cunoaştere, producând în acelaşi timp un uriaş plus de viaţă în cel iubit şi în cel care iubeşte, dezvoltând la maximum fiinţa lui şi a mea. Dar această cunoaştere nu poate fi captată în concepte…
În iubirea ce o am eu de tine, care merge până la uitarea de eul meu, ca să te pun în locul lui pe tine, natura umană repartizată în persoane îşi biruieşte împărţirea şi se regăseşte pe sine în unitatea ei, fapt care-i produce o bucurie debordantă.
Repartizarea în persoane a fost şi este necesară tocmai pentru că în iubirea reciprocă dintre ele să-şi descopere o valoare şi o frumuseţe pe care altfel n-ar fi putut-o descoperi.
Unitatea descoperită prin iubire a firii repartizate în subiecte e alt fel preţuită şi de aceea alimenteaza o bucurie şi o afecţiune neîncetată…
Noi cel realizat prin dragoste este semn, salut, chemare, revendicare, îmbrăţişare a existenţei umane în ea însăşi, cu un cuvant: întâlnire. Întâlnirii din dragoste i-am putea spune mai degrabă regăsire. Acesta este sentimentul încercat de două fiinţe care şi-au deschis sufletul în dragoste…
De aici, sentimentul celui ce iubeşte, că în cel iubit îşi regăseşte casa, după ce a rătăcit pe afară.” (Pr. Dumitru Stăniloae, Mistica)

“Individualistul nu suferă de dor.
Dar el nici nu a străbătut prin cunoaștere la esența cea mai frumoasă a altuia. Lui îi este indiferent din punct de vedere afectiv că este sau nu este cineva lângă el. El nu suferă de absența cuiva. El nu cunoaște afectiv propriu-zis pe nimeni, decât pe sine însuși, si nici pe sine însuși nu se cunoaste afectiv, deci nu se are deschis în ceea ce este mai adânc și mai uman în el.
El duce o existență introvertită. Este interesat numai de el. Dar și introvertirea lui se oprește la un zid chiar în ființa proprie, dincolo de care nu poate trece.
În dor, omul este cu totul la cel pe care-l iubește. Este cu înțelegerea adâncă în acela, dar, în același timp, în dor se cunoaște omul pe sine însuși, cum nu se cunoaște în afara dorului.
Cel ce dorește se depășește pe sine, dar se cunoaște într-un mod mai deplin, pe când egoistul nu se vede decât pe sine, dar foarte ciuntit, căci nu e preocupat decăt de satisfacerea pasiunilor sale. …
Dorul descoperă taina negrăită a persoanei dorite.” (Dumitru Staniloae)

Advertisements

Information

This entry was posted on 02/03/2014 by in Inspiring views, Spirituality.
Follow My mind is my shelter on WordPress.com
%d bloggers like this: