My mind is my shelter

Felicia

Cand scriu e altceva

4209Dan-Coman-2

“Se tot spune că statutul scriitorului român este la pămînt.

Păi şi statutul politicianului-şi cel al medicului-şi cel al profesorului- cam toate-s la pămînt. Dar asta nu-i împiedică pe oameni să meargă înainte. Fiecare cu mica lui grădină de zarzavaturi sub braţ, arătînd-o ici şi colo-şi uite că se găsesc mereu alţii care se opresc, îşi trec propriul pămînt la spate şi admiră reuşitele şi curatele straturi ale grădinii celuilalt. Nici nu e nevoie de mai mult.”

Dan Coman – Irezistibil – Hyperliteratura

“Sa ai strategii de functionare intr-o lume literara ca a noastra mi se pare total lipsit de miza. Dupa cum o miza mult prea mica mi se pare orice altceva in afara cartii deja scrise. La ce bun s-o mai explici? Trebuie spus totul acolo, intre paginile alea. Restul e inutil. Da, inutil. Nu mult dupa ce ai terminat de scris totul pare o cacealma. Un esec fara margini. Cu atit mai greu de suportat cind e vorba de o carte gata tiparita. Nu-ti mai vine sa re-citesti ce-ai scris.”

Singurele limite de care (trebuie sa) tin cont atunci cind scriu sint limitele mintii mele. Care, ciudat, cu fiecare noua carte, in loc sa se largeasca, se ingusteaza tot mai mult. Irezistibil e, in fond, o confesiune. Si confesiunile scot la iveala lucruri greu de suportat altfel decit in carti.”

Cand scriu e altceva – Suplimentul de cultura

irezistibil_dan-coman

„O priveam doar cu o jumatate de ochi scos de sub plapuma. Cind incercam sa intorc capul spre ea simteam strinsoarea aceea care-mi taia respiratia. Am vazut-o privindu-se in oglinda suficient  cat sa o privesc pe furis, doar cu coada ochilor, de parca n-as fi avut voie. Gitul imi intepenise, nu puteam nici macar sa-l ridic mai sus.
Ce frumoasa esti.
Macar atit, daca in dimineata aia nu-i facusem cafea. Insa aerul inspirat pentru vorbele astea mi-a taiat rasuflarea. Junghiul din spate m-a facut doar sa scot un sunet scurt si subtire, puii mei de git de lup. Cum naiba?

Era intr-adevar foarte frumoasa, mai ales asa, cu rochita aia scurta de vara pe care tocmai si-o luase, cea galbena cu floricele. Am reusit sa-mi scot si nasul afara. Corpul ei parea taios si rapid in dimineata aceea, se grabea, era in intirziere.
A iesit, probabil pina la baie.
Incercind sa-mi intorc iar capul, m-a strafulgerat durerea. Pentru citeva clipe mi se si opri respiratia. Fir-ar sa fie, nu puteam sa ma misc deloc.

Ea se intorsese, avea deja cizmele in picioare si se rujase, mirosea placut a parfum. S-a mai privit o data in oglinda apoi si-a pus peste rochita galbena una verde, putin mai lunga, din ceva tercot. Rochia asta statea mai teapana peste corp, era tinuta de birou, trebuia neaparat sa umble imbracata asa? Parca verdele asta e putin cam strident – mi-am bagat iar nasul sub plapuma, era singura miscare pe care o puteam face in dimineata aceea. Si nici gind sa faca ea cafeaua. Sa-mi aduca si mie, tare bine mi-ar fi prins o ceasca proaspata de Jacobs.
Credeam ca plecase.
Incercam sa stau nemiscat si sa inspir adinc. Parca mi-ar fi bagat cineva un cutit in spate de cite ori respiram mai puternic. Ea nu mi-a spus nici un cuvint in dimineata aceea si uite ca acum vine iar in dormitor, isi lasa poseta pe fotoliu si isi mai pune o rochie peste celelalte doua, una rosie.

O vad cum, cu un gest scurt si sigur, isi leaga cordonul la spate, isi mai trece o data miinile prin par si, fara ca macar sa intoarca privirea spre mine, isi ia poseta si iese vorbind la telefon. O aud cerind un taxi, de ce si-a luat si rochia aia rosie?

Nu-si mai pusese niciodata rochia rosie atit de dimineata.
Am incercat iar sa-mi ridic capul de pe perna, dar n-am reusit. Am inspirat atent de citeva ori, apoi m-am gindit sa ma intorc pe-o parte. Durerea era ascutita si ma lovea la cel mai marunt gest. Poate daca ea n-ar fi plecat asa in graba as fi strigat-o. Cumva trebuia sa ma ridic din pat. Poate daca reusesc, mi-am spus, am sa ma mai dezmortesc. Sa incerc mai intii sa ma linistesc sa respir calm sa-mi adun fortele.

Ma speriasem putin, cum naiba sa nu te poti da jos din pat de la un simplu git de lup? Numar pina la zece. La noua, cu un efort teribil si cu o durere care mi-a taiat pur si simplu respiratia, am reusit sa ma ridic in fund. Transpirasem tot, miinile imi tremurau si de-abia reuseam sa ma mai sprijin pe ele. Inca putin, inca o data si sint afara din pat. Mi-am folosit miinile ca pe un arc si, strigind inabusit din cauza junghiului, m-am ridicat in picioare. Trebuia sa-mi tin capul putin intors si aplecat spre dreapta, asa durerea scadea. Ba chiar, mi-am dat seama stind in picioare linga pat, odata ridicat nu ma mai durea absolut nimic. Doar ca inca imi era frica sa misc. Cu capul intr-o parte am vazut cum intre noptiera si pat se strinsesera pinze de paianjen. Ce chestie, niciodata nu mai vazusem spatiul acela strimt? Si uite ca acolo atirna bratara ei de argint, Doamne, cit am mai cautat-o, o bratara subtire pe care i-o adusesem din Stuttgart, din primii mei bani de bursier al statului german. Parea prinsa intre marginea laterala a noptierei si pinzele groase de paianjen, ce se va bucura cind i-o voi da. Poate taxiul ei inca nu venise, daca as fi ajuns pina la geam as fi strigat-o sa se intoarca, sa vina sa ma ajute, poate ar fi trebuit sa merg la medic, sa nu fie ceva mai complicat. Dar durerea disparuse total. Am incercat sa-mi indrept gitul, insa n-am reusit. Nu ma mai deranja circelul de la omoplati, puteam inspira cu putere fara sa mai simt junghiurile acelea in spate. Era incurajator. Numai ca n-am reusit sa-mi misc capul, iar cind am incercat sa fac un pas corpul mi-a ramas neclintit. Ma simteam bine acum, nu mai transpiram, n-ar fi fost insa rau sa ajung la geam si s-o strig.

De ce si-o fi luat si rochia rosie?

Poate daca reusesc sa ma sprijin cu miinile de noptiera o sa pot face citiva pasi, acum nu ma mai doare nimic. Am intins miinile, dar am observat ca se scurtasera destul de mult, nici vorba sa le pot sprijini pe noptiera. Un centimetru dac-as fi mai aproape, un centimetru si as atinge-o. Am ridicat ochii si, cu capul indoit si aplecat inspre dreapta, mi-am zarit umerii pe cearsaf. Erau destul de mototoliti, poate de la pozitia din somn, pareau niste ciorapi uitati sub plapuma asa indoiti si la distanta unul de celalalt. Or fi cazut cind m-am sprijinit de miini si-am sarit din pat, umerii se pot desprinde foarte usor de la un asemenea efort. Am inspirat iar cu putere, am inchis ochii, mi-am fortat trupul sa miste. Nicaieri nici o durere, doar ca trupul asta al meu parea ca are zece tone, nu-l puteam urni.

Rochia galbena era prima sau a doua?

Am inghitit in gol, imi simteam gitul uscat – si atunci am vazut miinile rotindu-se scurt in aer, chiar in fata ochilor. Mi-am dat seama ca acum, lipsite de umeri, miinile imi porneau direct din git si cind expiram ele miscau scurt in fata mea precum capetele unui fular. Nu, nu e bine, ar trebui totusi sa deschid fereastra si sa o chem inapoi, trebuie cu siguranta sa ma vada un medic. Geamul nu era foarte departe, dac-as fi putut, din nici trei pasi as fi fost in dreptul lui. Sa mai fac un efort, sa incerc sa-mi ridic un picior. Am strins din dinti si am icnit, dar parea ca incerc sa ridic un tractor. Piciorul sting nu se clinti. Am mai fortat o data si am tresarit cind am auzit sunetul acela, semana perfect cu cel pe care-l face o camasa rupindu-se sub brat. Am ciulit urechile. Zgomotul disparuse, doar ca acum simteam ceva alunecindu-mi de-a lungul pielii, pareau citeva picaturi de transpiratie gidilindu-ma. Cu capul aplecat inspre dreapta, mi-am fortat putin ochii ca sa-mi pot privi corpul.

nici macar n-am baut cafea

Apoi am vazut pielea alunecindu-mi lent inspre glezne. Se strinsese acolo ca o salopeta. Mi-am amintit cum ea isi lasa uneori camasa de noapte, aia lunga si transparenta, sa-i alunece la picioare. Era exact aceeasi imagine, doar ca acum era pielea mea, cazuta cu tot cu par acolo, invirtindu-mi-se in jurul gleznelor. Acum de-as putea sa misc un picior si s-o indepartez (da, asa facea si ea cu camasa de noapte!).  As putea sa o dau la o parte cu virful degetelor si as putea sa ma duc la fereastra.

rochia rosie era prima sau ultima?

Mi se facuse pofta sa fumez o tigara. Probabil ea deja urcase in taxi si se indrepta spre birou, o sa fac tot eu cafeaua si-n dimineata asta. Sper sa mai am tigari, aseara am fumat cam mult amindoi. Mi-am ridicat ochii si am vazut iar miinile miscindu-se scurt, una se dusese destul de in lateral si atinsese putin, cu virful degetelor, peretele. Asta era, sa ma dau mai inspre perete si sa ma sprijin de el. Am simtit cum mi se inrosesc obrajii de la efort, dar n-am reusit sa fac nici o miscare. Am inspirat lung, apoi am expirat cu putere. Ma gindeam ca poate asa mina va atinge iar peretele, dar acum mina asta se roti doar foarte putin in fata ochilor si ma izbi peste fata. Fir-ar, mi-am bagat un deget in ochi, uite cum imi lacrimeaza. Stelutele erau cind verzi, cind albastre. L-am inchis si l-am deschis de citeva ori, nu puteam sa ma sterg, pentru ca nu-mi puteam coordona deloc miscarile miinilor. Doar ochii ii puteam misca unde voiam, desi capul ramas aplecat inspre dreapta ma oprea sa vad prea mult.

Gindul la tigara de dimineata mi-a dat mare curaj. Inca un efort. Simteam presiunea efortului in stomac si in timple, hai, acum – dar imediat se auzi un pocnet scurt, ca atunci cind deschizi capacul de la un borcan cu muraturi. Poc – si m-am oprit din incordarea aceea teribila, reusind sa-mi vad burta cazind chiar pe micul covoras de linga pat. Fara zgomot, ridicind doar putin praf de pe mocheta pufoasa. Mi-a zis sa bat in weekend covoarele, fir-ar sa fie, am uitat. Acum sa vezi. Am inchis ochii. Acum sa vezi, o sa se scurga totul din mine, rinichii, ficatul, intestinele. Gretos – nu voiam sa vad asta. Mi-am si amintit cum miroseau puii desfacuti de ea, nu suportam sa stau in bucatarie cit timp scotea chestiile alea din ei, vederea lor si, mai ales, mirosul imi intorceau stomacul pe dos. Asa o fi si acum, mai bine sa nu ma uit.

N-am tinut insa mult ochii inchisi. Asteptasem degeaba. Nu mirosea deloc neplacut, la oameni o fi altfel. Am deschis ochii. Pe covor nu erau nici rinichii, nici splina, nici intestinele, doar burta mea moale, peste care am reusit sa vad cazind citeva picaturi mici ce semanau cu picaturile de lapte. Ciudat, aseara nu am mincat deloc, cu atit mai putin lapte, am stat cu ea si-am fumat povestind despre d great, antologia mea care urma sa apara la Cartea Romaneasca, acolo parea cel mai bine.

Nu ma durea nimic, dar eram destul de iritat. Ma obisnuisem sa fumez imediat ce ma trezesc, pina fierbea apa de cafea fumam repede citeva tigari. Acum pofta devenise nerabdare. Trebuie sa ajung la bucatarie, ce naiba. Respiram grabit, ma simteam cu adevarat foarte agitat, macar citeva fumuri ca sa-mi mai revin. Insa agitatia asta imi rasuci intr-asa fel miinile incit, cind una se izbi de perete, era deja desprinsa de git, iar cealalta mai atirna doar foarte putin in marul lui Adam. Am inghitit de citeva ori in gol si am scapat si de ea. Cazuse deasupra burtii si stateau ambele linga pat ca niste pijamale, de parca s-ar fi dezbracat cineva in graba chiar acolo.

Rochia verde era oare ultima? De ce si-o fi luat-o si pe aia galbena, nu prea umbla ea imbracata cu trei rochii deodata. Poate dac-as fi asteptat-o in pat era mai bine, cind s-ar fi intors mi-ar fi facut un masaj, asa imi trecea sigur gitul asta de lup. Bine macar ca nu ma mai doare nimic, teribile au fost junghiurile alea dimineata, teribile.

Dormeam intotdeauna dezbracati, ma incinta asta. Desi ea se trezea undeva dupa miezul noptii si-si lua un tricou si niste pantaloni subtiri de pijama, i se facea mereu frig, asa zicea cuibarindu-se linga mine. Cafea si dragoste. Da, dar uite ca nici n-am pus apa la fiert, de obicei la ora asta deja scriam, de mult n-am mai intirziat atit in dormitor. Am strins iar din dinti si mi-am incordat toti muschii ramasi ca sa pot face o cit de mica miscare. Timplele erau gata sa-mi pocneasca, dar nu inaintam nici un centimetru. Imi fortasem cam mult muschii spatelui in acea dimineata si acum simteam ca spatele imi tremura de la atita efort.

Tremuratul se transforma repede intr-un fel de frisoane puternice. Asta nu are de ce sa fie rau, mi-am zis, poate zvicnirile ma vor ajuta sa inaintez – nu am apucat sa termin vorbele astea cind spatele imi cazu si se izbi de dulap, am auzit bufnitura aceea scurta si, din reflex, am inchis imediat ochii. N-aveam de ce sa ma tem, nu ma mai durea absolut nimic iar acum, fara burta si fara spate, capul imi statea pe propriile-mi coapse si mi se indreptase. Nu mai atirna asa, aplecat spre dreapta, desi nici acum nu-l puteam misca deloc. Singura problema era insa ca pozitia asta pe coapse nu era prea comoda. Carnea coapselor tremura scurt si-mi misca foarte putin capul incolo si-ncoace, incolo si-ncoace. Era ca la tangaj, noroc insa ca mie nu mi-a fost niciodata rau pe vapor. Picioarele mi se pareau imense si ma gindeam ca ar trebui sa-mi tai unghiile. Aveam niste unghii foarte frumoase la picioare, asa-mi spusese intotdeauna, unghii rotunde si frumos arcuite, zici ca-ti faci mereu pedichiura, se distra ea. Mi se facu foarte cald. La inceput nu am inteles de ce, dar apoi am vazut iar pielea aceea lunga de barbat din care inca ieseau aburi infasurata in jurul gleznelor. De-acolo venea caldura. Pielea de pe un trup intreg tine de cald mai ceva ca o plapuma groasa. Picioarele, fara piele, pareau destul de fragile, nu-i de mirare ca incepusera sa se topeasca usor, sfiriiau ca untura de porc. Coboram tot mai mult inspre mocheta de lina. Parc-as fi intr-un lift, m-am gindit zimbind pentru prima data in acea dimineata.

Incet-incet disparu din raza mea vizuala fereastra apoi plapuma apoi am ajuns si m-am oprit din coborit in dreptul unui cui. Un fel de surub care lega marginea aceea laterala de celelalte margini ale patului nostru dublu. Am vazut ca lemnul e destul de zgiriat si am vazut citeva bucati de guma lipite acolo. Ea facea mereu asta, inainte de a ne saruta isi scotea guma din gura si o lipea cu o miscare scurta de marginea aceea, stringea totul a doua zi, dar uite ca bucatile alea le uitase, nu parea nici una asa de proaspata ca sa fie de-aseara, urmele erau destul de vechi. Coapsele disparura si ele incetul cu incetul si odata cu ele se topi de la propria-i caldura si pielea trupului. Stateam cu capul direct pe covoras, pina si cuiul parea acum destul de departe, destul de sus pentru privirea mea, si oricum, ochii-mi obosisera putin, asa ca i-am inchis – si cind pleoapele au cazut deasupra lor, ceva imi cazu peste cap. Chiar in mijlocul lui. Nu puteam banui ce, poate unul din ghivecele acelea mici de pe dulapul de haine, ii placea ei sa aiba flori in toate camerele, asa era ea. Nu stiam ce m-a lovit, noroc insa ca nu resimteam nici o durere, nici cea mai mica durere, desi capul imi crapase in doua si bucatile se rostogolisera pina pe parchet. Nu facusera mult zgomot deoarece caderea asta a fost atenuata de parul meu cirliontat. Mi-l lasasem sa creasca destul de mult in ultimul timp, acum aratam cu adevarat ca un scriitor. Ma gindeam iar la fumat, daca tot mai ramasese doar gura din mine, sa mai fi tras o tigara. Asta m-ar fi linistit mult, imi era tare pofta.

Apoi am auzit cheia invirtindu-se in usa. Ii auzeam tocurile pe gresia din hol. A deschis usa de la dormitor vorbind inca la telefon, trebuia sa rezolve ultimele mici chestii ale zilei, pentru ele nu mai merita sa stea la birou. Ma pregateam sa-i vorbesc. Ea s-a aplecat, si-a dat jos o rochie, s-a privit in oglinda ciufulindu-si putin parul, apoi a iesit si s-a dus la baie. Tremurind de frig pe covorasul din fata patului, am ascultat apa cazind la dus. Stiam ca acum e goala acolo, sub jetul cald, fredonind ceva melodii. Mi-am deschis gura si, tinind-o asa, larg deschisa, am inceput
D Great Coman, D Great Coman!”

Irezistibil – Dan Coman


CARTEA

Irezistibil, debutul in proza al lui Dan Coman, este romanul vietii lui D Great Coman, un poet care, in cautarea succesului, isi pierde nu doar identitatea, ci chiar si cele mai profunde substraturi ale fiintei. Locuit si manipulat de un altul – lipsit de scrupule si condus de visuri de glorie literara –, poetul se autodevoreaza, punind astfel punct acestei coabitari fatidice. In final, ramine un ecorseu de poet sub lupa unui prozator necrutator.


AUTORUL

Dan Coman s-a nascut la 27 iulie 1975 in localitatea Gersa, jud. Bistrita-Nasaud. A debutat cu volumul anul cirtitei galbene, Editura Timpul, Iasi, 2003. Au urmat volumele: ghinga, Editura Vinea, Bucuresti, 2005 si in anul 2009, Dictionarul Mara, Editura Cartier, Chisinau. In 2004 obtine Premiul National de poezie “Mihai Eminescu” pentru Debut, Botosani si Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din Romania. In anul 2010, a primit Premiul pentru poezie Radio Romania Cultural. Poemele sale sint prezente in antologii din Romania, Suedia, Franta, Serbia, Ungaria, Slovenia, Canada.

Irezistibil – Cartea romaneasca

Advertisements

Information

This entry was posted on 14/06/2014 by in Books, Inspiring views.
Follow My mind is my shelter on WordPress.com
%d bloggers like this: