My mind is my shelter

Felicia

Proletariatul corporatist

Soviet SoldiersZoom-in. Cum stau lucrurile cu cei „aleşi“, fericiţii care au pătruns în lumea „corporaţiilor“ (în sensul cel mai generic al termenului)?

De la „lucrători“ la managerii-funcţionari, adică tot ce este sub top management, aceştia constituie un soi de neo-proletariat, aflat într-o situaţie paradoxală: de jure, sînt clasa de mijloc, de facto, sînt într-o situaţie mai împovărătoare şi mai precară decît muncitorii propriu-zişi; în context, sînt masele office ale neo-taylorismului postindustrial (el însuşi un paradox). Au IQ-ul peste medie, muncesc cel mai mult şi sînt cei mai stresaţi din România – măcar pentru faptul că li se aminteşte în fiecare zi că nu sînt indispensabili – şi, din nou paradoxal, li se cere performanţă cu condiţia să nu aibă iniţiative. „In template we trust!“ a devenit norma corporaţiilor, mai ales după criză: o corporaţie credibilă lucrează după algoritmi acreditaţi (undeva sus…), cuprinşi într-o arhivă de templates, de formule magice de la care nimeni nu are voie să se abată. Gîndirea out-of-the-template este erezie şi duce la concediere. Mi se va spune că este exclus, că este contraproductiv, că afacerile implică, prin definiţie, iniţiativă. Da şi nu. Căci aceste reţete sînt market-oriented, încorporînd ceea ce se cere pe piaţă – sau se crede că se cere. Criteriul este cel din media: nu creativitatea, ci rating-ul. Drept care şi corporaţiile s-au tabloidizat şi promovează biztainment-ul: comunicare casual şi ceva fun! Corporaţiile ştiu şi ele (acolo sus…) că publicul a început să ceară şi altceva, dar, ca şi în televiziunile noastre, nimeni nu vrea să rişte să facă el primul pas şi să schimbe template-ul.

Dintre aceşti „proletari“ se recrutează însă şi ierarhia superioară a managementului, care de multe ori este şi mai conservatoare. Apare aici, adesea, complexul caporalului: ajunsă pe un post de conducere, persoana va începe să-şi scoată pîrleala pentru anii de şmotru, punîndu-şi subalternii să frece template-ul. Şi, pentru a-şi linişti conştiinţa, va ajunge să creadă în Template şi să se transforme în preot al acestuia…

O teză de doctorat a lui Romulus Oprică aduce şi cîteva detalii interesante din această lume. Astfel, de pildă, rezultă că, în propriii ochi, principalul factor de succes în carieră este, pe de o parte, ambiţia, invocată de două ori mai frecvent de către femei, care, în schimb, vorbesc comparativ mult mai puţin decît bărbaţii despre încrederea în sine (ca fost psiholog, combinaţia ambiţie fără încredere în sine nu mă duce cu gîndul decît la o tensiune psihică alarmant mai mare în rîndul femeilor). Dincolo de o meserie anume, „corporatist“ este, deci, o „ambiţie“, o dezirabilitate socială. Partea proastă este că, după ce reuşesc să-şi îndeplinească pohta ce-au pohtit-o, ajung, cel mai adesea, să se întrebe şi la ce le-a folosit. Şi atunci încearcă să facă pasul lateral care se cheamă hipstereală. Dar ceea ce numim uşor ironic hipster nu este decît un neo-proletar nevrotic.

Proletariatul corporatist – Dilema

Advertisements

Information

This entry was posted on 04/07/2014 by in Inspiring views.
Follow My mind is my shelter on WordPress.com
%d bloggers like this: