Frumusetea ia forma omului pe care il iubesti

Mie existenţa lui Shakespeare îmi confirmă mult mai tare că există Dumnezeu decât existenţa Bibliei. Creştinismul se bazează prea mult pe ameninţări. Pe mijloace foarte omeneşti, şantaj, ameninţare, linguşeală, adulaţie… Şi eu sunt convinsă că Dumnezeu nu are aceste cusururi. Dar pe noi ne-a dus mintea să inventăm un Dumnezeu cu calităţile şi defectele noastre exacerbate. Eu cred că Dumnezeu nu seamănă cu felul nostru miculuţ de a vedea lucrurile.

Cred că frumuseţea ia forma omului pe care-l iubeşti (…). Ochiul transformă subiectul în frumos sau urât. Oamenii iubiţi devin frumoşi. Frumuseţea este exact rezultatul căldurii din inima noastră. Nu e ca la matematică şi că vorbim de distanţa perfectă între ochi şi buze…

Da, clar, am resurse de fericire. Eu sunt un om care are talent la iubit şi pot să iubesc destul de frumos, adică pot să fac din asta ceva imprevizibil. Da, am resurse şi cred că ăsta a fost marele meu progres, că nu m-am focalizat deloc pe umilinţa pe care poţi să o simţi, că un om care te cunoaşte ca pe el însuşi poate să renunţe la tine. Te poţi focaliza pe asta şi să te gândeşti, bine, dar eu, care sunt aşa specială… cum a putut…? Uite că a putut. Şi nu înseamnă că sunt eu mai puţin specială. Înseamnă că i s-au transformat lui lucrurile şi poate nici eu nu mai sunt genul ăla de specială care-i plăcea lui. Ceea ce nu e neapărat rău. Numai că nu mai sunăm bine împreună.

Cred că suferinţele apar atunci când nu eşti în stare să înţelegi fix ce ţi se întâmplă şi te încăpăţânezi să rămâi într-o situaţie care nu mai există. Tu vrei în situaţia aia veche, dar ea s-a transformat în altceva. De aici îţi vin multe suferinţe. Când te raportezi la realitate fără să ţi-o asumi, ai probleme mari. Nu cred că durata dă calitatea unui lucru, a unei iubiri…

Viaţa, dacă n-o mai iei aşa de în serios şi te prinzi că e, totuşi, un joc al altcuiva şi câştigător nu prea poţi să ieşi, dar poţi să-l savurezi, n-o să mai fie atât de obositor.

…să las ceva acolo, cota mea, ca să circule universul şi prin mine. Că aşa trebuie. Altfel am fi ca bălţile. Care stau şi din cauza asta au un miros dubios.

Cea mai mare frică e să nu mi se facă frică. Să nu mă dezechilibrez. Câtă vreme nu mi-e frică pot să funcţionez. Din frică, oamenii fac foarte multe prostii, strică lucruri bune.

Lia Bugnar – Frumusetea ia forma omului pe care il iubesti – Yorick