My mind is my shelter

Felicia

“Să caut întâi ceea ce este valabil în fiecare om”

carnete_1_fullsize“Ce altceva ne rămâne decât să luăm drept sigur faptul că evitând minciuna și mânia dobândim o voce și un limbaj de om?”

“Atâta vreme cât un om ramane același, toata lumea îl aprobă: guvernele, societatea, chiar soarele, luna și stelele. Ascultarea pe care o acordă un om geniului său, asta este credința prin excelență

“Ca să traiești în liniște trebuie să-ți dai aproape tot atâta osteneală ca și pentru a guverna lumea”

Orice gând se judecă după ceea ce e în stare sa extragă din suferință

“Timpul nu trece repede dacă stai să-l observi. Se simte supravegheat. Dar profită de neatențiile noastre. Poate că există chiar două timpuri, cel pe care-l observăm și cel care ne transformă

“Consolarea pe lumea aceasta e ca nu există suferințe continue. O durere dispare și o bucurie renaște. Toate se echilibrează, în lumea asta totul e compensat.”

“După chinezi, imperiile pe cale de a pieri au legi foarte numeroase

Geniul înseamnă o sanatate, un stil superior, o bună dispoziție – dar la capătul unei sfâșieri

“Creația. Cu cât dă mai mult, cu atat primește mai mult. Să te risipești ca să te îmbogățești.”

“Dintotdeauna cineva, în mine, a încercat din toate puterile să nu fie nimeni”

“Trebuie să iubești viața înainte de a-i iubi sensul, spune Dostoievski. Da, iar când dragostea de a trăi dispare, niciun sens nu ne mai consolează

Nu poți păstra o dragoste decât din rațiuni exterioare dragostei

“Nu există un talent pentru a trăi și un altul pentru a crea. Același ajunge pentru ambele. Și putem fi siguri că talentul care nu a putut produce decat o operă artificială nu a putut susține decat o viață frivolă

Să nu mai neg nimic, de vreme ce totul se poate afirma

“Cu cât acționezi mai puțin, cu atâta domini mai mult.”

“- Ironia nu izvorăște neapărat din răutate.
– Cu siguranță, însă, nu vine din bunătate.
– Nu, dar poate vine din durere, la care nu ne gândim niciodată atunci cand e vorba de ceilalți

“Regula: să caut întâi ceea ce este valabil în fiecare om

Albert Camus – Carnete

 

Advertisements

Information

This entry was posted on 04/11/2014 by in Books, Inspiring views, Spirituality.
Follow My mind is my shelter on WordPress.com
%d bloggers like this: