„Cum poţi cunoaşte pe cineva pe lumea asta? După cum horile se ridică în sufletul lui”

?????????????????„Vreau să urc pe muncei, să simt mirosul de fâneaţă coaptă. Să mă liniştesc şi să-mi adun gândurile. Mi-e dor să ascult vântul, să ascult cum freamătă pădurea. Să ascult liniştea nopţii. Aici oamenii nu umblă noaptea, ca huhurezii. Nu-s ceasurile bune. În oraşe oamenii umblă între ceasuri…
Când sunt în Bucureşti, cânt în gând şi-mi imaginez lumea mea de-acasă, de demult. Adeseori, când traficul e bară la bară şi totul pare zadarnic, iau fluierul din geantă. Cunosc semafoarele din drumurile mele de zi cu zi, ştiu când am timp de o hore şi când de un joc, zic în fluier până când se amestecă verdele cu roşul, până când claxonul din spatele meu spintecă aerul, până când li se amestecă glasurile precum stările mele.

Mă izolez în cântec şi aşa reuşesc să mă regăsesc. Funcţionează. E ca o călătorie în timp într-o lume mai bună, mai frumoasă, mai adevărată.

Dar oare cum poţi cunoaşte pe cineva pe lumea asta? După cum horile se ridică în sufletul lui.

Azi puţini mai cântă din suflet pentru că nu le mai cântă sufletul.

Cântecele erau plăcerea zeilor, puterea spiritului. Induceau magia, stăpâneau imaginaţia.

Cântecele nu sunt împietrite, se înmoaie şi dau rod după cum sunt oamenii, reuşind să ducă lumea, să izbăvească, să dea lumină.

Cântecul vine când nu te aştepţi, când eşti în faţa prăpastiei. Este salvator.

Inspiraţia pentru cântec este ca o eclipsă de lună: apare şi dispare. Se ţine de tine.

Prin cântec omul se arată şi se ascunde. Când se ascunde este cu sine, iar când se arată este cu lumea.

Horile s-au împrăştiat pe tot pământul, ele deapănă şi răsucesc destinul omului, cresc şi îmbătrânesc odată cu el.

Cântecul răsună şi în tăcere, apoi tăcerea devine cântec, exprimă tot ce este viu în lumea asta. Însoţeşte sufletul pe drumul spre veşnicie.

De la Sfântul Andrei căutăm lumina. Aşteptăm lumina. Luptăm pentru lumină. În ziua de astăzi este prea multă risipă de lumină, lumina trebuie să vină din noi, din oameni, dar abia mai pâlpâie.

Uniunea Europeană cere proiecte, dar ca să ai proiecte trebuie să ai valori. Trebuie să ne gândim mereu: dar noi avem valori, avem cu ce ieşi în lume? Noi suntem cei mai buni horitori din lume? Eu nu cred!

Primăvara amestecată cu iarna are o frumuseţe nedesluşită. Se întâlnesc atunci tinereţea cu bătrâneţea, vechiul cu noul, florile cu cerul şi-ţi creează o stare de freamăt, de bucurie nestăvilită, de energie descătuşată.

Universităţile, şcolile nu trebuie să creeze talente, trebuie să formeze caractere.

Noi nu putem trăi pe lume vorbind şi evocând virtuţile trecutului. Izbânzile noastre, vigoarea trebuie să fie în prezent. Asta am învăţat eu de la viaţă şi asta încerc în fiecare zi să insuflu tinerilor.

Horitul se moşteneşte, nu se învaţă.

Copiii vin pe lume să aducă bucurie şi să fie de ajutor.

Horile însufleţesc mulţimile, reuşesc să convingă oamenii.

Am rămas un bun observator al lucrurilor mărunte din jurul meu.”

Grigore Leșe – Acum știu cine sunt

Advertisements