My mind is my shelter

Felicia

Despre apă și empatie – DOR

Decat o RevistaThis is Water este un discurs al scriitorul american David Foster Wallace pe care îl recitesc în fiecare an. L-a ținut în 2005 în fața absolvenților Kenyon College, o facultate din Ohio, cu nici 2000 de studenți. Pe atunci, Wallace era deja considerat un geniu al literaturii americane. Dar era și un bărbat de 43 de ani, complex, care își fereca cu medicamente depresia monstruoasă care-l bântuia de ani de zile și care avea să-l ucidă în 2008, un scriitor care își păzea obsesiv proza să nu evadeze pe câmpii stilistice și un om conștient și chinuit d epropriile imperfecțiuni.

În discurs, Wallace spune povestea a doi pești care înotau liniștiți într-o dimineață, când trece pe lângă ei un pește mai în vârstă, care îi salută și îi întreabă nonțalant: „Cum e apa?” Peștii mici trec mai departe, uluiți – cum adică „cum e apa?” Ce e apa?”

Wallace nu venise să țină o predică despre empatie și cum să faci să „simți întru” lume, cum cere definiția cuvântului. Venise, mai degrabă, cu vești din lumea adulților, unde, le-a spus absolvenților, viața e mai plictisitoare decât îți poți imagina la 22 de ani. Te trezești dimineața, te duci la muncă, petreci acolo ore în șir, apoi pleci acasă – cu ocazionale devieri de la rutina de seară – și a doua zi repeți ciclul. Și tot așa, uneori timp de zeci de ani.

În toate aceste zile, că ești în mașină, că ești la supermarket, la finalul unei zile stresante, ești însoțit de gânduri, de cele mai multe ori de un egoism feroce: despre problemele tale, despre salariul tău, despre următoarea promovare și despre cât de crudă e lumea că nu ți se așterne la picioare. Nu ia mult să devii sclavul acestor gânduri și să ajungi, inconștient, să te consideri buricul pământului – ceilalți șoferi și băbuța din fața ta de la coadă și gălăgioșii din sala de cinema nu sunt doar ființe inferioare, ci, mai grav, sunt ființe inferioare care nu-ți permit să trăiești așa cum vrei și cum meriți.

david_foster_wallace2Nu sunt gânduri condamnabile, spune Wallace, dar sunt gânduri leneșe. Cum ar fi dacă ai putea să te oprești în astfel de momente și să te gândești ce i-a adus și pe ceilalți aici? Poate și ei au vieți plictisitoare, poate și ei sunt frustrați, poate șoferul care ți-a tăiat calea se grăbește la spital pentru că îi naște soția, poate coada se mișcă încet pentru că doamna de la casă e cu gândul la soțul ei bolnav. E un exercițiu simplu de ficționalizare a vieților celorlalți, pe care nu e nevoie să-l faci dintr-un exces de superioritate, ci mai degrabă ca să-și antrenezi libertatea de a alege la ce – și cum – te gândești.

Empatia, a vedea și a simți lumea așa cum o simt ceilalți, e o acțiune. Nu trebuie să fii empatic pentru că e nobil să te încarci cu problemele lumii. În discursul lui Wallace, empatia apare ca o formă de protest împotriva egoului, a realității că, an de an, devenim tot mai absorbiți de propriile posesiuni și titluri și teorii despre viață, până în punctul în care uităm că suntem, cu toții, în aceeași apă.

„Libertatea care contează implică atenție și prezență și disciplină și efort și capacitate de a ține la cei din jurul tău și a te sacrifica pentru ei, iar și iar, în nenumărate moduri neînsemnate și deloc sexy, zi după zi”, spune Wallace.

Cel mai mic sacrificiu pe care-l putem face pentru lume e să citim despre ea, mai ales despre părțile ei pe care nu le cunoaștem, despre oamenii pe care nu i-am întâlnit și despre situațiile care nu ne sunt familiare. Cititul – mai ales a unor povești uneori lungi și dificile, cum sunt cele care urmează [în numărul din toamna 2015 al Decât o Revistă] – e o probă de empatie.

probe-de-empatie_1_fullsizeAceasta e provocarea acestui număr. Putem da această probă de empatie doar pentru a ne simți mai bine, sau, cum sugerează Wallace, putem da această probă de empatie pentru a deveni mai liberi.

Cristian Lupșa, editor – Decât o Revistă

David Foster Wallace – Brain Pickings

David Foster Wallace – This is water

David Foster Wallace – This is water – audio

Advertisements

Information

This entry was posted on 19/09/2015 by in Books, Inspiring views, Spirituality.
Follow My mind is my shelter on WordPress.com
%d bloggers like this: