My mind is my shelter

Felicia

Andrei Tarkovski. Prin emoții se desființează granițele. Moartea nu există, există doar nemurirea.

Tarkovski_The Mirror„Noi nu putem înțelege cum a reușit Tarkovski, cu metodele specifice cinematografiei, să producă o asemenea creație filosofică profundă. Obișnuit cu ideea că filmul înseamnă întotdeauna poveste, acțiune, personaje și obișnuitul „happy-end”, spectatorul încearcă să caute aceleași componente și în filmul lui Tarkovski și, adesea, negăsindu-le, pleacă dezamăgit.
Despre ce este acest film? Despre om. Nu, nu concret despre cel a cărui voce se aude în off, în interpretarea lui Innoketi Smoktunovski. Este un film despre tine, despre tatăl tău, despre bunicul tău, despre omul care va trăi după tine și care va fi tot „Tu”. Despre omul care trăiește pe pământ, care face parte din viața pământului și pământul face parte din viața lui; despre faptul că omul răspunde cu viața lui în fața trecutului și a viitorului. La acest film trebuie pur și simplu să te uiți și să asculți muzica lui Bach și versurile lui Arseni Tarkovski; să te uiți cum te uiți la stele, la mare, cum admiri un peisaj. Nu este nicio logică matematică aici și ea nu explică ce e omul și care e sensul vieții lui.”

O spectatoare din orașul Gorki mi-a scris: „Vă mulțumesc pentru Oglinda. Și eu am avut o copilărie asemănătoare. Dar nu înțeleg cum ați aflat.
Erau același vânt și aceeași furtună…Bunica îmi striga: Galka, dă pisica afară! …În cameră era întuneric …Și tot așa s-a stins lampa cu petrol și sufletul meu era apăsat de așteptarea mamei.
…Și cât de minunate sunt în filmul dumneavoastră trezirea conștiinței, gândurile copilului!…Și, Doamne, cât de adevărat este…noi într-adevăr nu știm fața mamelor noastre. Și ce simplu. Știți, în sala întunecată, uitându-mă la bucata de pânză, luminată de talentul dumneavoastră, pentru prima dată în viața mea am simțit că nu sunt singură…”

O profesoară din Novosibirsk mi-a scris: „Nu am transmis niciodată impresiile mele autorilor de cărți sau de filme. Dar în acest caz s-a întâmplat ceva special: filmul în sine îl face pe om să-și încalce jurământul de tăcere, pentru a-și putea elibera sufletul și creierul de povara neliniștii și a gândurilor fără rost. Am participat la dezbaterile despre film. Fizicieni și poeți au fost unanim de acord: filmul este uman, corect, necesar, mulțumim autorului. Și fiecare dintre cei care au luat cuvântul a spus: „Este un film despre mine…

„Vă scrie un bătrân ieșit la pensie, pasionat de arta cinematografică, deși în plan profesional este foarte departe de artă (sunt inginer electronist).
Filmul dumneavoastră m-a zguduit. Talentul dumneavoastră de a pătrunde în lumea sentimentelor adultului și ale copilului, de a provoca senzația frumuseții lumii înconjurătoare, de a arăta valorile adevărate, și nu pe cele false ale acestei lumi, de a face să face fiecare obiect, fiecare detaliu din film, astfel încât să devină un simbol, de a se ajunge la generalizarea filosofică și cu ajutorul unor minime mijloace plastice, să se umple de poezie și muzică fiecare cadru…Toate aceste calități vă sunt proprii dumneavoastră și numai modului dumneavoastră  de expunere.”

O muncitoare din Novosibirsk mi-a scris: „Săptămâna trecută v-am văzut filmul de patru ori. Și nu m-am dus doar ca să mă uit pur și simplu, ci și ca pentru cel puțin câteva ore să trăiesc o viață adevărată, cu artiși adevărați și oameni adevărați…Tot ceea ce mă chinuie, ce îmi lipsește, de ce îmi e dor, ce mă indignează, ce-mi face rău, ce mă sufocă, de la ce vin lumina și căldura, prin ce sunt vie și ce mă ucide, pe toate acestea, ca într-o oglindă, le-am văzut în filmul dumneavoastră. Pentru prima dată, pentru mine, filmul a devenit realitate, iată de ce mă duc la film, mă duc să trăiesc în el.”

O fiică îi scrie mamei:
„Câte cuvinte știe un om? O sută, două, trei? Noi ne exprimăm prin cuvinte sentimentele, încercăm să exprimăm în cuvinte suferința, bucuria, toate emoțiile, adică ceea ce, în realitate, nu se poate exprima. Romeo îi spunea Julietei cuvinte foarte frumoase, strălucitoare și expresive, dar exprimau ele măcar jumătate din motivul pentru care inima lui era gata să-i iasă din piept și respirația să i se oprească, ceea ce o face pe Julieta să uite de tot, în afara iubirii?
Mai există și o altă limbă, o altă formă de comunicare: comunicarea prin intermediul sentimentelor, al imaginilor. În acest tip de contact este depășită izolarea, se desființează granițele. Voința, sentimentele, emoțiile sunt cele care șterg obstacolele dintre oameni, care stăteau înainte de ambele părți ale oglinzii, de ambele părți ale ușilor…Limitele ecranului dispar și lumea, înainte izolată de noi, intră în noi, devine realitate…Și asta nu se înțelege prin intermediul micului Aleksei, ci Tarkovski însuși se adresează direct spectatorilor, aeșzați de cealaltă parte a ecranului. Moartea nu există, există doar nemurirea. Timpul este un tot indivizibil, după cu se spune într-o poezie: „La aceeași masă stau și străbunicii, și nepoții” (Viață, viață de Arseni Tarkovski). Apropo, mama, eu am abordat acest film mai mult din perspectivă emoțională, deși admit în egală măsură și cu totul altă abordare. Dar tu? Scrie-mi, te rog…”

Un muncitor la o fabrică din Leningrad, student la seral, mi-a scris: „Motivul pentru care vă scriu este fimul Oglinda, film despre care nici nu pot să vorbesc, eu îl trăiesc”

andrei-tarkovski---sculptand-in-timp_c1„Capacitatea de a asculta și de a înțelege este o mare calitate….În asta constă principiul fundamental al relațiilor umane: în capacitatea de a înțelege și de a ierta oamenii pentru păcatele lor involuntare, pentru eșecurile firești. Dacă doi oameni au putut să simtă, fie și o singură dată, unul și același lucru, atunci vor putea întotdeauna să se înțeleagă reciproc, chiar dacă unul dintre ei a trăit în era dinozaurilor, iar celălalt în secolul electricității. Și să dea Dumnezeu ca oamenii să înțeleagă numai impulsurile general umane, ale lor înșilor și ale celorlalți.”

“Any artist attempts to depict the inner life of human beings, as convincingly as possible. That’s what all of us strive after. I discovered that within all these years I concerned myself with only one basic subject. And, generally, the same kind of problems interest me. Even though I have made various different films all of them came into existence for one major reason. The idea was to report on the inner dichotomy of human beings. The dichotomy of animus and material. The discrepancy between spiritual ideals and the necessity to persist in a material world. This dichotomy is of importance, as all problems that we have throughout our lives basically accrue from it.”
Andrei Tarkovski

SursaAndrei Tarkovski – Sculptând în timp

Andrei Tarkovski – Wikipedia

Andrei Tarkovski – YouTube

Andrei Tarkovski – Message to young people

Andrei Tarkovski – Advice to young filmmakers

Oglinda – trailer

Oglinda – integral

Oglinda – despre

Advertisements

Information

This entry was posted on 24/11/2015 by in Art, Books, Film, Inspiring views.
Follow My mind is my shelter on WordPress.com
%d bloggers like this: