My mind is my shelter

Felicia

Viața este simplă. Silește-te să nu suferi. Încearcă să primești cu oarecare umor tot ce ți se întâmplă.

Ferdinand-Du-Puigaudeau-Stacks-of-Hay-and-Field-of-Poppies

“Mă simt liber, împăcat, gata să primesc lucrurile ce vin și trec, să aștept dezlegarea lor cu supunere, să le privesc fără spaimă, să le pierd fără deznadejde. Mă gândesc la marile mele probleme personale de pe vremuri și nu le pricep.
Viața este simplă, viața este imens de simplă.”

“Fiorosul Mircea Vieru semăna jumătate a licean, jumștate a botanist-amator. Abia mai târziu, cunoscându-l, mi-am dat seama că violența lui, de care se vorbea atâta, nu este imaginară, ci dimpotrivă, foarte precisă, foarte ascuțită. E o violență de intelectual, o violență obiectivă în lumea valorilor, în lumea ideilor, ceea ce nu are nimic de-a face cu bunătatea lui personală, cu nesfârșita lui generozitate. Vieru este violent cum numai oamenii buni pot fi, violent cu dezinteresare, cu pasiune, cu libertate. Acum înțeleg foarte ușor acea otrăvită vâltoare din 1923, care trebuia cu orice preț să-l suprime.”

“Arhitectura nu e o afacere privată între un om cu bani și unul cu diplomă. Arhitectura este o problemă de viață socială. Toate libertățile sunt posibile, numai libertatea prostului gust, nu. O casă prost gândită este un atentat la linistea publică.”

„Dacă ar fi fost mai prudent, ar fi înțeles, însă, că ceasul acela nu-i îngăduia asemenea noroc. Un om pândit de atâtea răzbunări nu avea dreptul la liniștea de a crea. Un Vieru arțăgos putea fi tolerat atâta timp cât era sărac. În ce să-l fi lovit? În inteligența lui, în pasiunea lui de a lupta, în bucuria lui de a nu poseda nimic care să-l condamne la compromis, la frică, la prudență? Dar un Vieru angajat într-o mare lucrare, un Vieru pe cale de a realiza o operă de mari proporții, un asemenea, Vieru devenea din primejdios, primejduit. Mai ales primejduit.”

„Scandalurile din facultate, bătăile de pe stradă, tensiunea acelui an de dușmănie îmi întrețineau ca pe o rană veșnic deschisă conștiința păcatului de a fi evreu. Duceam cu mine acest sentiment până la obsesie, până la manie, și acum îmi dau seama că era un abuz în neliniștea mea, abuz care pe străini trebuie să-i plictisească de moarte. Naivitatea oamenilor care au de ascuns ceva – o crimă, o rușine sau o dramă – este de a se închipui suspectați. În realitate, există o formidabilă doză de indiferență în lume, indiferență care ți-ar da dreptul să crăpi în pace, fără ca să bage cineva de seamă. În cât îi privește pe evrei, eroarea lor este de a se observa prea mult și, mai ales, de a se crede observați. Mi se părea, pe atunci, că orice privire îndreptată asupră-mi este o întrebare. Mă simțeam urmărit de o permanentă somație. Simțeam nevoia stupidă, comică, urgentă de a mă denunța: sunt ovrei. Altfel, știam că mă voi înăbuși în compromis, că voi cădea din minciună în minciună, că voi mutila tot ce este în mine dor de adevăr. Nu o dată am invidiat viața simplă a ovreilor din ghetou, care purtau o pată galbenă, umilitoare, poate, ca idee, dar comodă și tranșantă. Căci ei terminau, o dată pentru totdeauna, cu oribila comedie de a-și rosti numele ca pe un denunț.
N-am stat niciodată de vorbă cu cineva fără să mă întreb cu teamă dacă știe sau nu știe că sunt ovrei și dacă, știind acest lucru, mi-l iartă sau nu mi-l iartă. Faptul mi se părea o adevărată problemă, de care sufeream și care mă încurca până la absurd. În privința asta mă decisesem demult să renunț la orice abilitate și să clarific din capul locului chestiunea, mărturisind totul cu brushețe, neîntârziat – ceea ce pare a fi de multe ori un semn de orgoliu agresiv, dar nu este, de fapt, decât unul de orgoliu înjunghiat.”

 „Orice judecată globală despre o categorie de oameni mă înfioară. (…) Eu nu pot judeca decât de la caz la caz, de la om la om, de la nuanță la nuanță.”

„Specificul național există, fără îndoială. În artă, el este întrunirea tuturor locurilor comune. Gradul de specificitate indică astfel și gradul de platitudine. De aceea, a crea însemnează mereu depășirea acestui specific.
Un artist este el însuși – sau nu e nimic. Dar a fi el însuși însemnează a trăi adevărurile sale, a inventa stilul său. Toate acestea nu se înfăptuiesc însă decât prin renunțarea la facilitate, iar cea mai funestă dintre facilități o constituie așa-zisele valori specifice care se formează prin sedimentarea mediocrității colective și pe care le găsești de-a gata. Specificul național este, în definitiv, ceea ce rămâne dintr-o cultură după ce i-ai luat efortul personal de gândire, experiențele de viață individuală, izbânzile singurătății creatoare. Asta este.”

„Întrebarea mea este dacă cineva are dreptul a de a avea geniu împotriva necesităților pământului pe care trăiește.”

„Eu însumi aveam atâtea umiliri intime de vindecat, încât vecinătatea acestui om lovit din toate părțile mi se părea stimulatoare. Avea sclipiri de mânie și dezgust, care răzbunau totul ca o flacără, ca un vârf de cuțit. Păstrez din amintiri, din obligații ereditare, probabil, o inevitabilă simpatie pentru omul însigurat, pentru omul învins. Singura durere, pe care o înțeleg direct, din instinct, fără explicații, este durerea descurajării.
Trăisem și eu în otrava difuză a ostilității, știam și eu ce se cheamă o înjurătură peste umăr, un pumn aruncat în trecere, o ușă trântită provocator.
Le cunoscusem pe toate zi de zi, respirasem mereu atmosfera adversității care te oprimă de pretutindeni, anonimă, încăpățânată, fără început și fără sfârșit. Astăzi, în amintire, drama asta îmi pare puerilă și exagerată.”

„Un om sărac trebuie să-și răscumpere față de sine însuși sărăcia, trântind la vreme câteva uși. Altfel nu va învăța niciodată să deschidă, în viață, porțile mari.”

Silește-te să nu suferi. Să nu te lași, adică, pe seama plăcerii de a suferi. Există o mare voluptate în persecuție și a te simți nedreptățit este probabil una dintre cele mai orgolioase bucurii intime. Fii atent aici și nu-ți îngădui asemenea orgoliu, încearcă să primești cu oarecare umor tot ce ți se întâmplă.”

Mihail Sebastian_cum am devenit huliganMihail Sebastian De două mii de ani

Extrase din același volum

Advertisements

Information

This entry was posted on 17/04/2016 by in Books, Inspiring views, Various.
Follow My mind is my shelter on WordPress.com
%d bloggers like this: