My mind is my shelter

Felicia

E secetă și eu aștept să vină ploaia. Dar s-ar cădea să fim atenți cu marile certitudini.

Rain-Clouds_Cookstah

„- Mă, e secetă și eu aștept vină ploaia. Iar tu stai deoparte și-mi spui: „Ploaia bună o fi, și bine ar fi să vie. Dar dacă vine cu grindină? Dacă vine cu furtună? Dacă-mi strică semănăturile?” Ei bine, eu îi răspund: „nu știu cum va veni ploaia. Vreau doar să vină. Atât. Cu grindină, cu frurtună, cu trăznete, dar să vie. Să strice, să înece, să dărâme, dar să vie. Din potop tot o să scape unul, doi. Din secetă nu scapă nimeni. Dacă revoluția cere un pogrom – facă-se pogrom. Nu e vorba de mine, de tine, de el. E vorba de toți. Cine crapă și cine nu, puțin îmi pasă, chiar dacă cel care crapă sunt eu. Nu-mi pasă decât de un lucru: că e secetă și că trebuie ploaie. Dincolo de asta, nu vreau nimic, nu aștept nimic, nu întreb nimic.”

I-aș putea răspunde. I-aș putea spune că o metaforă nu ajunge, totuși, pentru un măcel. Că dispoziția platonică de a muri nu egalează hotărârea foarte serioasă de a omorî. Că n-a existat de-a lungul vremurilor nici o mare porcărie istorică pentru care să nu se poată găsi un tot atât de mare simbol spre a o acoperi. Că prin urmare s-ar cădea să fim atenți cu marile certitudini, cu marile porunci, cu marile „secete”, cu marile „ploi”. Că puțină, foarte puțină descurajare n-ar strica celor mai violente efuziuni ale noastre.

I-aș putea răspunde. La ce bun? Am simpla, împăcata, inexplicabila senzație că tot ce se întâmplă este în ordinea normală a lucrurilor și că aștept un anotimp care va veni și va trece – pentru că a mai venit și a mai trecut.”

Mihail Sebastian_cum am devenit huliganMihail SebastianDe două mii de ani

Extrase din același volum

Advertisements

Information

This entry was posted on 02/05/2016 by in Books, Inspiring views, Various.
Follow My mind is my shelter on WordPress.com
%d bloggers like this: