My mind is my shelter

Felicia

Cel mai rău este să te încurci în bine și rău, neștiind ce să faci sau știind, dar neputând – Marin Preda

wing-seller-stefan caltia

„Blaga formulează întrebarea dacă în veșnicie Dumnezeu și Satan n-ar fi cumva frați, slujindu-se unul pe celălalt. Tradusă în limbajul obișnuit, întrebarea e tulburătoare: n-are nicio importanță dacă faci bine sau rău cu necesitate. Cel mai rău este să te încurci în bine și rău, neștiind ce să faci sau știind, dar neputând. Nu e nicio îndoială că Dumnezeu și Satan sunt frați, cu alte cuvinte binele și răul sau creația și distrugerea se însoțesc în veci. Că reprezinți una sau alta, adică urmezi una sau alta din aceste direcții, n-are absolut nicio importanță, important e să-ți exerciți în cele mai bune condiții opera de creație sau de distrugere. „În cele mai bune condiții” înseamnă să nu ai remușcări dacă distrugi și să nu te apuce dorul impurității atunci când creezi. Oamenii răspund când uneia, când alteia dintre aceste două manifestări ale destinului. Marea problemă pentru individ este să nu-și greșească viața. E cumplit să fii destint să faci binele și, în loc să faci binele, să fii silit de împrejurări pe care n-ai știut să le învingi să faci răul. Vei duce o existență chinuită, ros de remușcări, sfâșiat de dorința de a te împlini. Căci destinul nu înseamnă asigurare. Există un sub-destin, un hazard, un „ce” nedeterminat, [liberul-arbitru? FL] pe care omul trebuie să-l cucerească. Abia după aceea începe să intre în funcțiune destinul, și nici atunci complet, purtând mereu cu el amenințarea de a-l scăpa. Oamenii morali se înșală crezând că un om sortit să facă rău și silit de împrejurări potrivnice să facă bine e un om salvat. Iată marea eroare a creștinismului! Chinurile unui astfel de om nu sunt mai puțin înspăimântătoare decât remușcările unui om bun care a săvârșit o crimă. [Nu cred că creștinismul face o eroare. Cred că Dumnezeu face o potrivire perfectă între ce are omul de învățat și de trăit și binele de ansamblu care trebuie împlinit – FL] Pe de altă parte, atenția oamenilor și a întregii suprastructuri este îndreptată totuși asupra creației, promovând-o și slăvind-o, și blestemând și ponegrind distrugerea. E o manifestare naivă, căci în lume domnește nestingherită legea impacabilă a luptei pentru cucerirea destinului, a conștiinței că faci ceea ce trebuie să faci.” [Nu cred că e o manifestare naivă, în sensul că creația este scopul final, în timp ce distrugerea nu face decât să deservească scopul final; așadar, creația are valoare în sine, în timp ce distrugerea are valoare numai în contextul și în scopul creației. Cred că avem de înțeles ce conduce la creație și ce conduce la distrugere, precum și faptul că suntem răspunzători pentru amândouă. – FL]

„Recitesc însemnarea de astăzi și mă întreb dacă eu sunt destinat să creez sau să distrug. Nici n-am nevoie să mă întreb, menirea mea este creația, iar pericolul principal care mă pândește, impuritatea. Impuritatea ar face din mine un om ocupat cu lupta pentru dominație în viața literară, cu difuzarea operei mele peste hotare, cu cucerirea de femei frumoase și nu mai știu cu câte alte intrigi și lucrături fără sfârșit. Nu sunt destinat pentru acest mod de a exista, viața mea ar fi greșită dacă ar lua această turnură, aș fi mai slab decât alții, mult mai slab decât îmi este destinat să fiu slab. Iată, deci, unde destinul încetează de a mai fi activ și iată clipa când individul trebuie să acționeze în virtutea rațiunii cu care este înzestrat. Senzația că suntem foarte puternici și că cu o singură  mișcare ne-am nimici toți adversarii ne însoțește și când suntem slabi, nu numai când suntem puternici. Aceste erori de apreciere au ca urmare veșnice înfrângeri și victorii care ne epuizează puterea creatoare și ne abat de la menirea principală a vieții noastre.”

„După ce, luni de-a rândul, n-am dat atenție decât spiritului, corpul meu, care nu mai suporta această stare, a recurs la mijloace extreme ca să-și facă recunoscute drepturile: m-am îmbolnăvit grav.” Astfel notează Keyserling în jurnalul său de voiajer și observația lui e valabilă și pentru mine, dar cu termenii „corp” și „suflet” inversați.
Iar ceva mai departe, observații extrem de reconfortante, pe care le reproduc ca și cum ar fi ale mele:
„Indienii n-ar fi fost atât de neproductivi, dacă ar fi fost yoghini mai proști (…); spiritul care fixează încontinuu ceva își pierde din mobilitatea proprie; el nu mai lucrează spontan. Iar a produce constă tocmai în aceea că spiritul, activând în liniște, descarcă în afară, din când în când, creațiile sale. De aceea, cel ce vrea să realizeze ceva în lumea de aici n-are voie să forțeze vreodată natura – al cărei drum normal nu se desfășoară drept, ci în formă de spirală. Alternarea diferitelor nivele de conștiință, schimbarea ritmică a intereselor este, în acest sens, necesară și salvatoare, ca și schimbarea veghei și a somnului. Eu m-am dezvățat de mult timp (…) să mă îngrozesc din cauza epocilor de stupiditate: știu că o stupiditate trecătoare este tocmai condiția prealabilă a unei viitoare iluminări.”

Jurnal intim 1Marin Preda – Jurnal intim 1

Citește mai mult

Advertisements

Information

This entry was posted on 21/05/2016 by in Books, Inspiring views, Spirituality, Various.
Follow My mind is my shelter on WordPress.com
%d bloggers like this: