My mind is my shelter

Felicia

Eu iubesc viața și nu voluptățile, eu vreau să creez și nu să trăiesc la întâmplare – Marin Preda

Stefan Caltia_Natura statica

„Ah, de m-aș putea odihni fără suferință! În oboseala mea sunt chinuit de un sentiment de impuritate pe care nu l-am avut niciodată în viața mea. Ce înseamnă asta? Toate actele vieții mele, chiar și cele imorale (și eu recunoșteam în mod obiectiv că unele din actele mele erau imorale), le-am săvârșit cu un deplin sentiment de puritate. Atunci de unde acest sentiment necunoscut? Mă imt vinovat față de nu știu cine (și în asa constă rătăcirea pe care o simt), nu știu cui să-i cer iertare, nu știu pentru cine sufăr și de ce. Îmi amintesc de oameni față de care mă simt vinovat, dar nu le pot cere iertare, îi simt și îi știu murdari. Ceea ce mă neliniștește e faptul că sentimentul de vinovăție îmi șoptește mereu în urechi: Actele omului sunt sancționate de propria lui conștiință, mai devreme sau mai târziu – bagă de seamă cum trăiești! Dacă suferi, nu căuta să scapi de suferință, indiferent prin ce mijloace, nu vei scăpa de ea decât pentru a te prăbuși în remușcări.” Îmi aduc aminte de viața trăită cu Aurora. A fost ea curată? Da, hotărât, dar foarte adesea ceea ce este inferior în mine mă domina și mă ispitea spre trădare și desfrâu. Aceste ispite mă încearcă și acum, ca o soluție a depresiunii în care mă aflu, dar iată că soluția e chinuitoare. Chinul vine de acolo că puritatea a dispărut, că sunt făcut atent la urmări. Pe vremuri, când trăiam cu Nadia Strungaru, n-am fost niciodată făcut atent, unde puneam mâna pe o femeie acolo săvârșeam trădarea, dar eu nu mă gândeam că trădez, eu nu gândeam nimic, mă simțeam fericit de atracția misterioasă dintre mine și femei, și nici nu-mi trecea prin cap să rezist măcar o clipă acestei atracții.

Astăzi, tocmai acest lucru mă neliniștește, simt că aici există o ordine pe care trebuie s-o descopăr și s-o respect. Care o fi ordinea aceea? În orice caz, nu e o ordine nepractică, adică o ordine care să atenteze la fericirea noastră. Dovadă e faptul că până în prezent descoperirea acestei ordini nu mi-a fost indispensabilă, dar că am întârziat totuși puțin și acum plătesc cu depresiune și remușcări. Bănuiesc că ordinea aceasta înseamnă infinite lucruri. Eu simt de pildă că este imoral (și deci primejdios pentru spirit) să insiști în căutarea voluptăților când ele nu mai au justificarea unei atracții pure, cu alte cuvinte când numai amintirea lor te împinge la acțiune. Sentimentul de impuritate vine aici nu numai în cazul când căutarea voluptății sexuale înseamnă trădarea față de iubită sau soție, ci și față de tine însuți căci, deși simți că puritatea a dispărut, acționezi totuși pentru a obține voluptatea. Ori, sentimentele au o ordine de producere, și contrariul purității este impuritatea: așadar, vei găsi voluptatea, ca și altă dată, dar dincolo de ea te va aștepta sentimentul de impuritate.
Oamenii au observat demult această ordine a sentimentelor și au creat după ea ordinea morală. Ordinea morală este, deci, o ordine a simțirii și gândirii, și n-o poți călca fără a produce dezordine în tine însuți. Percepția acestei dezordini nu se va produce chiar în faza în care omul acționează imoral, ci ceva mai târziu.
În cazul meu, eu încep abia astăzi călcarea ordinii morale prin forma unui sentiment de vinovăție și neliniște față de univers: în loc să mă bucur de percepția universului, mă sperii și mă neliniștesc. Amintirea voluptăților mă chinuie, umbra lor mă obsedează. Încerc să-mi ridic drept scut în fața ochilor puritatea cu care am săvârșit actele mele de destrăbălare, dar propria mea conștiință, obosită, îmi șoptește că acest scut mă justifică, dar nu-mi poate alunga suferința.
„Da, e foarte adevărat că ai făcut totul cu naturalețe, dar iată acum reversul acestei naturaleți: unde sunt roadele celor două iubiri care ți-au stăpânit simțirea? În literatură nu sunt; „Moromeții” nu sunt altceva decât amintirea copilăriei; în „Defășurarea”, în „Ferestre întunecate”? Acolo există un oarecare elogiu al iubrii dintre cele două perechi, Ilie Barbu-Gherghina, Vasile Bodescu-Florica, dar e foarte puțin, aceste opere n-au dimensiunile „Moromeților”, nu, hotărât, iubirea ta pentru femei a rămas până în prezent un lucru fără urmări, egoist; cel puțin de-ar fi rămas niște copii, drept încoronre sau pedeapsă, dar nici măcar copii n-au fost.”
Astfel îmi șoptește conștiința mea și nu știu ce să răspund. Mi se impune să încetez cu goana după voluptăți, dar fără ele mă simt trist și părăsit. Aș vrea să-mi revărs afecțiunea asupra unei ființe din preajma mea, dar gândul mă duce tot la femei și deci la Aurora, iar gândul la Aurora este însoți de ideea despărțirii. Ah, nu este un gând liniștitor.”

„Recitesc cele scrise despre ordinea morală care reproduce ordinea gândirii și simțirii noastre. Îmi aduc aminte că uneori, în momentele când căutam cu înfrigurare voluptatea sexuală, gândeam despre această ordine: „Da, știu că există, și o voi respecta cu strictețe după ce voi bea până la fund cupa acestor plăceri.” Ei, iată că mă aflu în fața ordinii morale care mă avertizează că ar trebui să o respect. Ei bine, ce am de făcut? S-o respect oare? Cupa băută nu mi-a potolit pofta, ci doar mi-a ațâțat-o din nou și din nou aș vrea s-o golesc. De ce a apărut acest sentiment de vinovăție, ce să fac cu el? Dacă respect ordinea morală voi scăpa oare de acest sentiment? Ah, Dumnezeule, aș vrea să găsesc cumpăna cea dreaptă. Cine să mă aducă din nou în acel echilibru în care m-am aflat nu o dată, când respectam și ordinea morală și nu-mi interziceam nici voluptățile? Ah, atunci creația artistică îmi aducea cu adevărat pacea și fericirea în suflet. Mă gândesc că trebuie să acționez, să decid. Da, să decid, dar ce? Să decid încetarea goanei după voluptăți? E posibil, oare? Ah, da, încetarea goanei, aceasta este posibil și necesar. Voluptățile, atât cât îți sunt măsurate, nu trebuiesc suprimate, dar niciodată nu mai trebuiesc exagerate, niciodată nu mai trebuiesc biciuite. Nu e oare limpede că complexul meu psihic este excitat de voluptăți, iar sistemul nervos obosit să mai execute ordinele? Sau poate invers, sistemul nervos excitat, iar complexul psihic obosit? Ce importanță are care din ele este obosit și care excitat? Hotărârea care trebuie luată e acum cât se poate de limpede: a calma ceea ce este excitat și a ridica puterea a ceea ce este obosit. Armonia dintre acești factori în dezechilibru mă va aduce pe drumul adevărat al ordinii morale. Căci nu trebuie s-o țin mereu pe struna lui Marmeladov cu vinovăția morală, am fost întotdeuna un om moral, și anume un om activ moral, nu moral de la sine. Dar cum și în ce sens să acționez eu pentru a aduce cei doi factori într-o stare de armonie? Iată, aceasta este dificultatea. „Să iubești virtutea și să te ferești de viciu. S-ar părea că nu-i nimic mai simplu, nu-i așa? Dar ia încercați să fiți virtuoși măcar o dată și să vă dezbărați măcar de unul dintre viciile voastre, să vedem dacă vă vine chiar atât de ușor. Tot așa se pune problema și în cazul meu!”, exclamă Dostoiesvki în „Adolescentul”. Într-adevăr!
Va trebui, însă, dacă nu să practic virtutea, cel puțin să încetez cu viciile. E necesar, căci eu iubesc viața și nu voluptățile, eu vreau să creez și nu să trăiesc la întâmplare.”

Jurnal intim 1Marin Preda – Jurnal intim 1

Citește mai mult

 

 

Advertisements

Information

This entry was posted on 21/05/2016 by in Various.
Follow My mind is my shelter on WordPress.com
%d bloggers like this: