My mind is my shelter

Felicia

A judeca nu înseamnă a înțelege. A înțelege înseamnă a iubi – Odilon Redon

This slideshow requires JavaScript.

Odilon Redon 

Odilon Redon – Jurnal

10 august

„Nu se poate scrie fără grija de a-ți menține gândirea trează zi de zi, ceas de ceas, în prezența lucrurilor și a vieții. Universul este cartea pe care o citim fără încetare, unica sursă și unicul mijloc. Numai cultura spiritului nostru nu este de ajuns; mai trebuie să-ți modelezi o gândire mereu egală cu sine și să urmezi cu grijă disciplina austeră care se impune oricărei minți ce tinde să se realizeze; în afară de aceasta niciun alt stil nu ne poate fi propriu și să ne dezvăluie, cum ar fi cel al marilor prozatori.

Prieteniile mele cel mai pure sunt printre voi, sărmani copii, care trăiți în stradă, care pieriți pe câmp, sub dogoarea soarelui arzător sau în asprimea iernilor reci. Voi părăsi viața, mulțumit de a fi înțeles surâsul vostru și farmecul infinit de a vă fi iubit. Iubiți-mă așa cum vă iubesc eu. Niciodată – o mărturisesc din tot sufletul – niciodată nu am comis nici cea mai mică greșeală față de voi. Sunt gata să-mi dau ceea ce este mai pur în forțele mele pentru a vă ajuta și a împărți asprimea muncii voastre.

Să vezi cum pier una după alta cele mai frumoase însușiri înnăscute, să le vezi cum dispar pentru totdeauna, ca ramurile de pe un arbore ce nu le mai poate ține, este poate o lege necesară, care ne împuținează spre a ne asigura viața. Timpul ne poartă cu iuțeală: zilele unui om abia ajung pentru a duce la bun sfârșit doar una dintre însușirile sale! Cine ar putea să vadă vreodată prin toată această lume infinită de iubire și de revelații, care făceau să crească inima creatorilor de artă și să le cunoască primele roade, mai înainte ca mâinile lor generoase să fi produs comorile lăsate! O! tinerețe, înflăcărare divină! Câte lucruri vin de la tine în acest neant obscur și de neînțeles, cât efort și câtă muncă, apoi, pentru a păstra pură încă, și fecundă, măcar una din însușirile pe care ni le-ai dăruit!

„Nu trebuie să zâmbim; doar mânia este luată în serios. Cel ce fără regret suportă rana rămâne un neînțeles. Trebuie să lovești, trebuie să bați. Uzurpă fericirea altuia, dacă nu, ești nebun. Întoarce deci loviturile ce ți le dau, căci altfel nu ești de-al nostru. Forța ucide. Noi iubim forța, și de cauți cumva mai sus de ea nu știu ce fel de fericire și de ideal, de ce îți trebuie sprjinul nostru?” Astfel spun oamenii de lume, dușmanii singuratecului.

Iată groaznica stare în care se află un om drept. Peste tot aceeași ironie. Cei mai apropiați nouă sunt cei mai duri. Niciun cuvânt de încredere, niciun fel de simpatie. Se pare că cel ce pornește singur în căutarea adevărului și se dăruie cercetării și metodei sale, găsește sprijin doar în numele inferiorității sale și al vulgarității invențiilor sale.  Ziua în care lectura unei pagini din Dante pe noi ne înalță și ne întărește, pe ei îi va lovi și va răni. „Nu vei fi mai mult decât mine”, gândește semenul nostru care vede pe fruntea noastră urma unor nobile gânduri. Atunci rânjește. Bestii și brute, disprețul ce-l stârniți va trece oare nevăzut pe lângă voi? Durerea pe care o răspândiți va lăsa ea oare ceva bun în voi? Veți simți, în sfârșit, că jucați ultimul rol?  Cel care suferă este cel care se înalță. Loviți, loviți mereu. Rana rodește.

A judeca nu înseamnă a înțelege.
A înțelege tot înseamnă a iubi tot.”

odilon-redon-jurnal-meridiane-1978-l-139535-299x299Odilon Redon  –  Jurnal

Citește mai mult

Advertisements

Information

This entry was posted on 27/09/2016 by in Art, Books, Inspiring views, Odilon Redon - Jurnal, Spirituality, Various.
Follow My mind is my shelter on WordPress.com
%d bloggers like this: