My mind is my shelter

Felicia

Prin docilitate față de necesitățile inconștientului ne găsim originalitatea. Arta înalță și redresează spiritul – Odilon Redon

This slideshow requires JavaScript.

Odilon Redon 

Odilon Redon – Jurnal

1909

„Arta nu împrumută nimic de la filosofie, și nu are altă sursă decât sufletul aflat în mijlocul lumii care-l înconjoară. Esența ei este necunoscută, ca aceea a vieții; țelul său este arta însăși. Maurice Denis și-a împovărat arta cu atribuții sociale și religioase. Se apropie și de politică, și e păcat. Calitățile sale erau capabile să-l situeze într-un loc mai bun și mai înalt decât într-un punct mort. Probitatea sa îl va apăra însă de orice îngustime.

Maurice Denis

O operă concepută în scop didactic va fi condusă, în factura sa, pe un drum greșit. Un tablou nu ne învață nimic; el atrage, surprinde, exaltă, duce pe nesimțite și din dragoste la nevoia de a trăi frumos; el înalță și redresează spiritul, atâta tot.

Principiul misterios al unei vocații este ireductibil, ca dragostea, ca moartea.”

*

Iulie. Pentru o notiță de catalog.

„Nu mă adresez aici spiritelor metafizice, nu mă adresez pedagogilor, pentru că ei nu-și ațintesc întruna privirea asupra frumuseții naturii; obiceiurile lor îi mențin prea departe de ideile intermediare care leagă senzațiile cu gândurile; spiritul lor se ocupă prea mult de abstracții pentru ca să poată împărți și gusta din plin din bucuriile artei, care presupun totdeauna raporturi sufletești cu obiecte reale și exterioare.

Mă adresez celor care se supun cu ușurință, și fără ajutorul explicațiilor sterile, legilor secrete și misterioase ale sensibilității și inimii.

Artistul suferă, zi de zi, ritmul fatal al impulsurilor lumii materiale care-l înconjoară. Centru continuu al senzațiilor, totdeauna suplu, hipnotizat de minunile naturii pe care o iubește, pe care o scrutează cu ochii săi, ca și sufletul său, este în raport perpetuu cu fenomenele cele mai întâmplătoare. El înclină chiar spre această comuniune atât de plăcută lui când e pictor.

Cum ar putea ieși el dintr-o stare în ale cărei limite se complace, pentru a ajunge, asemenea savantului sau esteticianului, la generalizare? Nu o poate face: această operație din afara sa îi este cu neputință. Nu-i cereți să fie profet; el își dă doar rodul, acesta e și rolul său.

Dacă se va compara cu alții, pentru a-i judeca, nu o va face decât anevoie, nu-și va scoate ochelarii decât cu mare dificultate, pentru a vedea cu luciditate rolul altora fără ajutorul ochelarilor lor. Nu va ști să vorbească bine decât despre el, despre propria lui aventură, despre cazul unic, fericit sau tragic, unde l-a plasat destinul.

În ce mă privește, cred că am făcut o artă expresivă, sugestivă, nedeterminată. Arta sugestivă  este iradiația minunatelor elemente plastice , strânse laolaltă, combinate în scopul de a provoca reverii, pe care le iluminează, le exaltă spre a incita gândirea.

Dacă arta mea nu a găsit imediat ecou în publicul generației mele raționaliste, unde s-a construit edificiul cu bolți puțin cam scunde al impresionismului, generația prezentă (pentru că totul evoluează) o înțelege mai bine.

Tineretul din alte părți, cu o mentalitate diferită, mișcat mai mult ca altădată – în Franța – de undele supreme ale muzicii, se deschide în mod necesar spre ficțiunile și visurile plasticii idealiste ale acestei arte.”

*

Despre pierderea proprietăților din Peyrelebade

„Suntem atașați de unele locuri prin fire invizibile, care sunt ca niște organe pentru creator.

Poate că datorită supunerii față de aceste locuri printr-un act de voință, de libertate, de tact, de docilitate față de necesitățile inconștientului, ne găsim originalitatea. Se spune că Beethoven a simțit nevoia să se întoarcă într-o anume locuință pe care o părăsise; avea nevoie de asta pentru a termina o simfonie. Cine ar crede, mai ales în ceea ce privește muzica, această artă a vieții lăuntrice! Eu îl înțeleg. Părăsirea unui loc obișnuit a fost pentru mine întotdeauna un fel de moarte. Viața își reia apoi cursul aiurea, însă altfel, și ți se face teamă de această necunoscută. Nu pot să redau frământarea pe care mi-o provoacă o simplă deplasare, fie chiar și o schimbare de locuință. Sunt un sedentar. Ca să-mi reiau viața și gustul pentru lucru într-o nouă locuință am nevoie de timp, de mult timp, de luni întregi. Aceasta vă va spune ce a însemnat pentru mine despărțirea de vechea locuință din Peyrelebade, unde tot ce am realizat mai pasionat, mai spontan, îmi apare în fața ochilor: toate surprizele despre mine însumi, întreaga mea conștiință de artist, fără a mai vorbi de amintiri.

Părăsirea unui loc familiar seamănă într-un fel cu moartea… De aici teama de un nou început în altă parte. Acelei regiuni îi datorez, de fapt, portretele triste pe care le știți și pe care le-am desenat pentru că le-am văzut și pentru că ochii mei de copil le-au păstrat în rezonanța intimă a sufletului meu. Da, o frântură de zid vechi, un copac bătrân, un anume orizont pot fi hrană și element vital pentur un artist; acolo unde își are rădăcinile. Ziua în care Rembrandt i-a sfătuit pe elevii săi să nu călătorească, și mai ales în Italia, a fost, cred, ziua prevestirii artei cu adevărat profunde.

Arta este un tutore pentru cel care o iubește și nu vom putea nega niciodată sprijinul pe care îl găsim în ea pentru menținerea moralului nostru. Lectura unei cărți frumoase, a unei singure pagini din acea carte, accentul unui acord, al unei armonii supreme, un cântec cunoscut, auzit pe neașteptate, ne învăluie, ne reține brusc și ne transportă în lumea gândurilor.”

odilon-redon-jurnal-meridiane-1978-l-139535-299x299Odilon Redon –  Jurnal

Citește mai mult

Advertisements

Information

This entry was posted on 20/10/2016 by in Art, Books, Inspiring views, Odilon Redon - Jurnal, Spirituality, Various.
Follow My mind is my shelter on WordPress.com
%d bloggers like this: