My mind is my shelter

Felicia

Constantin Noica – Jurnal filozofic

noica_jurnal-filozofic

„Turburătoare, vorba aceasta a lui Simmel: viața, ca totalitate de fiecare clipă. Așa o văd acum; așa este. În fiecare ceas simți că ești un întreg. Ai goluri, firește, dar le cunoști, deci le-ai umplut în oarecare fel. Ești o ființă împlinită.
Dar citești o carte: cum puteai trăi până acum fără gândurile ei? Legi o prietenie nouă: cum te puteai crede întreg fără ea? Abia acum simți golul adevpărat, golul pe care ar fi trebuit să-l simți. Dar acum ești întreg.
Totalitate de fiecare clipă. Trăim alături unii de alții, totalitate lângă totalitate, într-o lume care nu totalizează, dar care se totalizează, parcă, în noi.”

„A gândi viu. Dar ce înseamnă a gândi viu?
Cred că două lucruri:
1.A proceda prin întreguri, nu prin părți – întrucâtva organic, nu de la simplu la compus; în niciun caz fals cartezian, geometric și sistematic.
2.A lăsa întregurile să reiasă din elementul infinitezimal – a gândi, deci, până la un punct, intuitiv; văzând – nu făcând, construind. (…) Asta înseamnă viu: unul singur, elementul infinitezimal, poate să coaguleze restul. U singur individ vertebrează totul. Nu urci matematic și gradat, de la simplu la compus, ci urci, fără compoziție, de la simplu la întreg. E paradoxul vieții, dar e paradoxul oricărei vieți.

„Suflet slav fără dimensiunea infinității, adică fără esențialul sufletului slav, aceasta părem câteodată să avem. Facem, de pildă confesiuni pe care nimeni nu ni le cere. Te trezești mărturisind lucruri atât de crude, încât celălalt face semne, aprobă, doar ai să închei; dar tu, necruțător, continui. Vrei să spui totul. Exact ca în scenele mari ale lui Dostoievski.”

„Toți te învață, mai ales când ești tânăr, cum să reușești. Dar o virtute mult mai mare, și în orice caz, mult mai utilă decât tehnica de a reuși, este aceea de a ști ce să faci cu nereușitele. Nu nuami că e greu să reușești întotdeauna, dar e și infecund.
De vreme ce ne sunt date și înfrângerile, există (fără o căutare specială a lor, firește) o voluptate a înfrângerilor care trebuie cultivată la oamenii tineri.”

„Îmi place un proverb istro-român: Banii fac mulțumire, mulțumirea face plăcere, plăcerea aduce sărăcie și sărăcia face minte”. Toate sunt în toate.”

„Ce nu înțelege omul moral e că morala lui e o cale. Dacă ai început să fii bun trebuie să fii mai bun.”

Văd încă o dată, limpede, că un om mare nu poate fi imitat. Tot umanismul asta visează: să ofere prototipuri care să fie, într-un fel sau altul, imitate. Dar e suprema absurditate a pedagogiei. Căci nici măcar într-o viață de sfânt nu e nimic exemplar, nu e nimic de imitat. Dacă nu se realizează pe cont propriu, orice viață e o nereușită; o amânare.

„N-am putut citi niciodată până la capăt Divina Comedie. E o atât de monstruoasă ordine, acolo.”

„Omul meu tânăr e revoltat că literatura ocupă atât de mult loc în cultura noastră, în timp ce știința și alte preocupări serioase sunt absente. E permis să ignorezi pe Kekulé, dar e o rușine să nu fi citit pe Rimbaud.
Și totuși… Întâi de toate, dacă îl interesează filozofia trebuie să-l intereseze omul. Știința vorbește despre lucruri și, în cel mai bun caz, despre idei. Dar nici măcar ideile nu sunt materialul filozofiei, ci spiritul, spiritul viu care emite idei.
Mai e ceva: există un întreg material care e numai al literaturii

„Omul tânăr vine la școală și spune: Nu pot citi până la capăt Critica Rațiunii Pure. Am început-o de mai multe ori, cu comentarii, iterpretăriși exegeze, dar nu pot s-o citesc.
De ce s-o facă? N-are decât să arunce pe Kant. Ce să citească? Ce-i place.Nu citi ce nu-ți place. Filozofia e liberă de obligații. Frumusețea ei e că se poate începe de oriunde. Nu e o știință și n-are nici măcar o definiție. Îți place Descartes? Începe cu Descartes. Te pasionează problema devenirii? Începe cu ea. Dar să știi că începi. Ce e filozofia, asta ai s-o înveți pe drum. Căci pleci acum, pleci spre o lume pe care o poți găsi de oriunde ai pleca. Pentru matematici și pentru știință există calea regală a rațiunii, a logicității. Dar filozofia n-are așa ceva. Ea se poate învăța de oriunde, căci n-are calea regală a rațiunii, ci căile neștiute ale inimii.
De aceea nu veni aci fără dragoste. Cartea nu e un pensum, iar fără dragoste nu face nimeni cultură, și în orice caz filozofie. Evident, sunt atâția erudiți vrednici, frați ai fiului risipitor, care fac cultură fără dragoste. Dar vehiculează noțiuni, mai degrabă decât fac cultură.
De aceea, nu citi pe Kant. Știu, totuși, că până la urmă trebuie citit Kant. Și chiar că trebuie citit de mai multe ori. Dar astăzi nu-l citi. Fă ce-ți place. Iar dacă-ți place filozofia, vei găsi cândva pe Kant. Nu-l vei găsi? Nu ți-a plăcut filozofia.
Le coeur a ses raisons que la raison ne connaît pas. E simplu. Nu citi pe Kant, dar iubește filozofia. Iar dacă iubești filozofia, vei citi pe Kant.”

„Să faci binele, pur și simplu. Să fii binele, în granițele ființei tale.”

„Toate animalele superioare au o tinerețe lungă. (Asta o știu sigur din biologie).”

„O părere a lui Iacob Casanova, cel cu Memoriile: Am găsit întotdeauna excesul în minus cu mult mai primejdios decât cel în plus.”

„Câtă tristețe trebuie să fie în inima celor care, începând să scrie o carte, știu tot ce vor spune acolo! Un om care nu învață nimic făptuind e un surd punând întrebări al căror răspuns îl știe, e un turist modern, plecând să vadă peisajele cu aceiași ochi cu care le văzuse acasă fotografiile.”

„Să crezi în ceva, să ai o anumită viziune, a țării tale, de pildă, însemnează să vezi țara ta plus ceva. Ceilați socotesc că dacă optezi pentru o viziune anumită, aderi la o parte dintr-un întreg. Există, firește, și asemenea adeziuni. Dar adeziunile valabile sunt cele care te trimit dincolo de întreg. O convingere valabilă mărește dimensiunile obiectivului ei.

„Ce frumoasă vorbă are Românul: Banul te neodihnește”

„Nevinovăția e o chestiune de vocabular. Trebuie să eviți a numi răul.  Omul bun nu vede răul pentru că refuză să-i învețe numele, să-l individualizeze, să-l știe. Există răul și în el; dar intră, nu știu cum, în altă compoziție.”

„E absurd să spui că există preocupări dezinteresate. Nu cunosc nimic mai pasional, iar uneori mai meschin, decât așa-zisele preocupări dezinteresate. Totul e interesat pe o dimensiune sau alta, la început. Puritatea se obține de-abia mai târziu, dacă se obține vreodată.”

„Urmăresc cu interes, când se opresc două trenuri în stații, cu ce aviditate se uită oamenii unii la alții. E prea puțin să spui că vor să întâlnească o cunoștință. Nu, e un sentiment metafizic: vor să vadă pe celălalt. Fiecare se vede pe sine în celălalt. Și râde.”

„Am găsit încă un om de care mă pot despărți. Căci un plin, bogat, valabil, e unul căruia printr-un cuvânt îi poți spune nespus de mult. Vă strângeți mâna, vă uitați unul în ochii altuia, și s-a întâmplat ceva. E un pact între voi: acum ne putem despărți. Căci orice v-ar despărți de acum înainte, sunteți doi oameni care s-au întâlnit.
Asta e esențialul: să te întâlnești cu celălalt. Finalul – care trebui să însemne întotdeauna o reluare a tuturor temelor – devine acum posibil.  Oamenii aceștia, lângă care stai ceasuri întregi și care stau ceasuri întregi lângă tine, spre a nu obține nimic nici unii nici alții, sunt așa de anoști încât nici măcar nu te poți despărți de ei.
Număr ceasurile bune după numărul despărțirilor posibile.”

„Ne domină în chip absurd un anumit spirit juridic; un superstițios respect al contractului. Faci un fel de contract, îți iei un adevărat angajament față de tine, când spui altuia: n-am să fac niciodată asta. Ce absurdă convingerea că a te ține de cuvânt e totul. Descoperi alte sensuri, depășești și te depășești – dar ai prins să spui că ești ceva, și rămâi ce ești, ce ai fost.
E, în fond, superstiția celuilalt. Rușinea de celălalt, din tine.”

„Nu s-a gândit nimeni să deschidă un institut de înfrumusețare prin cele sufletești. Fiindcă dinăuntru în afara vine frumusețea. Gândiți-vă cât de urâte sunt femeile, crispate cum stau sub nevoia de a fi frumoase. Dar dați-le seninătatea și stăpânirea, și vedeți cum li se deschid fețele, cum elimină toxinele și cum recuceresc frumusețea, singura frumusețe care le e dată: de oameni vii.

„Actul de cunoaștere nu e o reducere la cunoscut, act de asimilare. E act de înstrăinare, de pierdere, ca și actul dragostei. E risc. Nu e a-simil-are, ci e alter-are. Te devitalizezi dând viață. Dar nu poate oricine procrea.”

Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conținuturi, nu sfaturi, nu învățături. De aceea nici nu trebuie lecții. Chiar unui om care te întreabă, nu ai nevoie să-i dai lecții. O carte pe o scoți din bibliotecă, un Preludiu de Bach pe care-l pui seara, în liniște, sau un exemplu de seninătate intelectuală, sunt mult mai educative decât o lecție.”

„Oamenii mari fericesc pe copii, înțelepții pe nebuni, regii pe cei săraci și fratele fiului risipitor pe fiu. Ce destin ne trimite permanent la celălalt? Nu la altceva – care ar putea deveni al nstru – ci la celălalt.”

„Îmi place începutul Bibliei. Dumnezeu face lumina și apoi vede că e bună. Face uscatul și apele, și apoi vede că sunt bune. (Numai la om nu vede asta. Să fi fost de la sine înțeles?) În orice caz, întâi creează și pe urmă stă să judece. Ce extraordinară replică pentru Teodiceea lui Leibniz, în care lumea e creată pentru că e cea mai bună.
Numai noi, oamenii, leibnizieni înnăscuți, cerem ca programul să preceadă fapta. Ființe întoarse de la viață, ființe teoretice și absurde ce suntem!”

„Ne răspunde Altcineva. Ne răspunde, la tot ce întrebăm și nu întrebăm, Altcineva.”

„În ce cred oamenii care serbează în același timp și oficial aniversarea revoluției franceze și pe cea a Ioanei d’Arc? În una sau în alta? Nu, ei nu mai optează. Tristețea inteligenței goale constă în faptul de a nu mai putea opta.”

„Un om tânăr va veni la Școală să se lamenteze că nu știe încă destul. Dar nu simte el toată bucuria de a nu-l fi citit încă pe Goethe?
Ignoranță, câtă viață e în tine!”

„Filozofia te învață să gândești, nu adevărul. Îți dă direcția adevărului.”

„Tot ce mă îmbogățește e adevărat.

„Extraordinara noastră cheltuire de a deveni impersonali pentru a vedea cât mai mult; în realitate pentru a sfârși la orbire.”

„Eroarea lui Narcis nu e de a se îndeletnici cu sine. E de a se îndeletnici într-un anume fel cu sine. Narcisimul e un blestem numai pentru cei care, văzând, vor să-și fixeze imaginea; să rămână la ei înșiși, pentru că sunt perfecți. Eroarea lui Narcis e de a fi perfect.”

„Toată lumea întrezărește ceva, în haosul de azi. Numai istoricul nu înțelege. Se refugiază în trecut fiindcă i-e frică de prezent. Atâtea istorii care ar putea fi, în locul uneia singure cu care e deprins el.”

„Cunosc un instinct mai puternic decât cel de conservare chiar: instinctul lui a avea dreptate. Oamenii se luptă, se cheltuiesc și cad pentru: Vezi, ți-am spus eu! Am un prieten care de cincisprezece ani spune: Va veni dezastrul. Și firește, între timp nu poate face aproape nimic. Iar când dezastrul va veni, va fi mulțumit că a avut dreptate; uitând că între timp a pierdut un sfert de viață pentru un sfert de adevăr.”

„Ce stupid: stai în cancelarie zece minute, îți compui o mască, intri în sala de curs, ții prelegerea și te întorci. Așa se prăpădesc adevărurile: când nu se mai rostesc la întâmplare.”

„Îmi plac curbele căilor ferate. Sunt îndeajuns de plecate pentru ca un tren în viteză să nu cadă în afară, dar și îndeajuns de puțin plecate pentru ca un tren fără viteză să nu cadă înăuntru. Coexistența contrariilor.
Știu și inginerii ceva. Dar tot mai mult știe viața.”

„Ce înseamnă: pur? A toate cuprinzător.”

„E dureros că românul n-a înțeles mai mult singurătatea. A avut parte de cea cosmică, păstorească, dar nu de singurătatea comunitară, rodnică, în care, despărțit de oameni, îi regăsești cu adevărat. Toate proverbele noastre despre singurătate îi sunt defavorabile. Numai nebunul petrece singur, că de el nimeni nu se apropie. Nu cumva de aceea ne lipsește simțul metafizic?”

„Urmăresc de câtăva vreme pe premianții vieții publice românești. N-ar fi lipsit de interes să alcătuim o listă, de la 1848 încoace: cine n-a fost premiant? Poate că dintr-o prejudecată de catalog s-a impus țării acesteia, cel puțin în trecut: rigiditate, hipertrofia eului și ceva ipocrizie.”

„Simțul măsurii…Ce paravan pentru o lipsă de simțire, adesea!”

„E curios, în Vechiul Testament, cum sfârșesc femeile sterpre prin a avea copii provdiențiali: Sara pe Isaac, Rahela pe Iosif, nevasta lui Manvah pe Samson sau Ana pe Samuel. (…) E, poate, așteptarea cea care dă măsura lucrurilor? (…) Doamne, totul trebuie să aibă sens în viața asta, chiar și ce nu e viață.”

Constantin Noica – Jurnal filozofic

 

 

 

Advertisements

Information

This entry was posted on 24/12/2016 by in Books, Inspiring views, Various.
Follow My mind is my shelter on WordPress.com
%d bloggers like this: