My mind is my shelter

Felicia

“Povestea omului e pe măsura omului.” Despre realitatea iluziei. Convorbiri cu Henriette Yvonne Stahl

16128749_10154258295919646_1857426939_n

HYS:
„Mă bucur să vorbesc despre Andrei Scrima, pentru că aici, în România, sunt într-adevăr extrem de puțini oameni care au auzit vorbindu-se de el și care-i cunosc viața. O viață făcută din performanțe neobișnuite.

Mai întâi să-ți spun că era frumos ca prezență, ceea ce și asta contează. Apoi, inteligența lui era susținută de o voință care îi onora inteligența. De foarte tânăr a știut ce vrea, și ce voia el nu era lucru obișnuit. A căutat mai întâi să își facă o cultură care să-i poată servi planurile. Acest om era student în același timp la Medicină, Filosofie și Teologie. A învățat sanscrita, știa și câteva limbi de circulație internațională, apoi, la o vârstă când de obicei omul petrece, acest om s-a călugărit. Și nu era un mistic al obsurităților obișnuite, ci îi era în gând să lupte pentru o spiritualitate nouă, dezlegată de prejudecăți. A fost bibliotecar la Patriarhie. În anul în care Sarvapali Radhakrishnan, președintele Indiei, ne-a vizitat țara, l-a remarcat pe Andrei în biblioteca Patriarhiei, citind în sanscrită, și la plecare l-a întrebat ce poate să facă pentru el. Andrei l-a rugat să-l scoată din țară, ceea ce s-a și întâmplat, trimițându-i o bursă, care nu putea fi ignorată, chiar și la acea dată. Andrei Scrima, înainte de a pleca din țară a venit de câteva ori să mă vadă și am avut conversații interesante cu el, în care-mi spunea că tocmai acum e necesar ca anumiți oameni să se ocupe de problema religiei, pentru că este o problemă care nu poate să dispară din interesul oamenilor, dar care riscă să se degradeze și, în mintea unor oameni, să devină obscurantism și superstiție. Or, spunea Scrima, ce trebuie salvat este sacralitatea întregului Existent, fie că este decretat material sau spiritual (materialism, idealism), nu diferitele religii. Această atitudine mi s-a părut constructivă, dar era greu de imaginat ce va putea face. Am aflat mai târziu că Andrei Scrima devenise omul cel mai apropiat al lui Athenagoras, patriarhul Constantinopolului, și de asemenea apropiat al Papei Paul al VI-lea. Am auzit zicându-se (căci trebuie să spun că în voiajurile mele din Occident pe Andrei nu l-am mai revăzut niciodată – nici nu l-am evitat, nici nu l-am căutat) că Andrei Scrima este cel care l-a influențat pe papă să facă acele memorabile voiajuri în lumea întreagă și s-ar părea că nu este străin de acea cutremurătoare întâlnire între capii bisericilor ortodoxe și catolice, Athenagoras și Papa Paul al VI-lea, pe pământul sfânt al Ierusalimului, în prima încercare de reunificare a celor două biserici.
Da…pe Andrei Scrima nu l-am mai văzut. Am auzit că se află în Liban, într-o mânăstire.

Andrei Scrima – Humanitas, serie de autor

MC:
Mi se pare foarte interesantă și total neobișnuită, chiar unică, povestea acestui român, plecat atât de tânăr din țară.

HYS:
[Povestea] e pe măsura omului. Cred că destinul fiecărui om în cea mai mare parte îi stă în caracter.
Fără voia mea, prin contrast, mi-amintesc de poetul Sandu Tudor, acel violent și nedisciplinat om, al cărui destin a fost într-adevăr marcat de caracterul lui. Se certa cu toată lumea. Eu m-am înțeles cu el, pentru că știam că toată violența lui acoperă un fond de adâncă, permanentă luptă cu el însuși. După ce se dezlănțuia, se frământa înfiorător. După o viață întreagă în care a făcut mult rău în jurul lui – dădea cu barda în Dumnezeu și în oameni (el este cel cu celebrul scandal dus în gazeta lui împotriva anumitor oameni din grupul „Criterion” – extraordinarul dansator Gabriel Negri nu și-a mai revenit niciodată din șocul avut) – după ce a divorțat de câtea ori și a făcut câteva scandaluri publice, Sandu Tudor s-a călugărit.
Sandu Tudor, bărbat frumos, în civil era „șic”, ultima modă, barba și părul cănit…după câteva luni de călugărie, când a stat în schivnicie și apoi a venit să mă vadă, am rămas uimită în fața lui: o schimbare totală – un om în rasă întunecată, severă, cu părul și barba albe. Am fost atât de impresionată de efortul lui de a se autodisciplina, că i-am sărutat mâna. Era în gest și prietenie, și tandrețe, și recompensă. Mi-a făcut plăcere să-l văd. În vremea aceea, aveam cincizeci de ani, era încă frumoasă și  cu Petru Dumitriu în casă. Eram îmbrăcată într-o rochie albă lungă, pieptănată ca de obicei cu părul strâns, picioarele goale în sandale, manichiura și pedichiura făcute cu roșu.
Sandu Tudor, devenit călugăr, se uită la mine și, abia intrat în casă, începe să răcnească: „Să-ți fie rușine! Femeie în toată firea și te schimonosești în toate felurile. Ia te uită la ea! Unghiile roșii și la picioare și la mâini. Să-ți fie rușine!”  Am răcnit și eu la el: „Sandule, iar te-a apucat nebunia, uiți că până te-ai călugărit îți căneai părul și barba? Acum, tu ești călugăr în rasă, iar eu femeie măritată, fiecare trebuie să facă față la viața pe care și-a ales-o.” Sandu Tudor a căscat ochii mari la mine și a spus: „Iartă-mă, te rog”. Mi-a fost milă de el. „Te lupți greu, Sandule, cu tine.”

De vorbă cu Henriette Yvonne Stahl – târgulcărții.ro

stahl1Henriette Yvonne Stahl – Wikipedia

Henriette Yvonne Stahl, aici

Advertisements
Follow My mind is my shelter on WordPress.com
%d bloggers like this: