My mind is my shelter

Felicia

Câtă bucurie încape într-o singură zi?

Sâmbătă, 16 septembrie. Dimineață obișnuită – un firicel de vânt printre frunze, lumina îmi ciripește prin geam. Întind mâna după telefon și văd pe Facebook o postare a Muzeului Țăranului Român de la Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri:

Icoana cu îngerașul alb cu inimioară era a mea așa că m-am ridicat din pat și am plecat după ea. Și am găsit-o, mă aștepta.

IMAG2307

Si mă mai aștepta o icoană – pictată de Nicolae, care are numai 4 anișori.

Amândouă icoanele au ajuns acasă. Deocamdată sunt acasă la mine acasă. Dar sper să ajungă în mai multe case – căci viața lor sigur va fi mai lungă decât a mea.

Am stat mult la târg – am cunoscut oameni veseli și calzi, cu inima deschisă și cu sufletul în culori multe, cum îmi place mie.

*

Dar ziua mai avea bucurie să-mi dea:

A urmat o seară cu Marcel Iureș. Premiera fimului Octav va avea loc în curând. Între timp ne-am întâlnit cu Marcel Iureș. La Mall Băneasa.

Marcel Iureș și Irina Nistor au vorbit despre multe: despre filme, oameni, experiențe, viață; despre iubit, îmbătrânit, întinerit, trăit.

Întrebările publicului au fost „clasice”: „Cum de jucați în filme mari pe bani puțini? Cum de acceptați să jucați pe bani puțini când sunteți actor mare? Dar Bruce Willis? Dar George Clooney? Dar în America de ce n-ați rămas?

Răspunsurile lui Marcel Iureș n-au fost clasice:

„În viața asta lucrurile se fac prin colaborare. Fiecare trebuie să-și aducă contribuția – fără emfază, fără tam-tam. E simplu.
Trebuie să fii acolo, să fii prezent și să fii deschis, să lași aerul să circule. Dacă ești crispat, închistat și pui condiții, atunci nu se întâmplă mare lucru și nu reușești. Ca să iasă bine trebuie să fii cu inima deschisă și să fii darnic.
Banii? Nu vedeți ce fac milioanele în capul oamenilor? Un dezastru.

În America nu am rămas pentru că nu sunt de acord să-mi trăiesc viața într-o sală de așteptare. Acolo e o mulțime de oameni și de culturi care așteaptă un filon, o cale pe care să pătrundă în malaxorul acela. Viața nu-i așa.
Iar cu viața mea, cu familia mea, cu trecutul meu, cu cultura mea ce să fi făcut? Să mi le leg într-o batistă și să le închid într-un dulap? Nu. Am rămas aici.”

Ce ar mai fi de spus? Că tânărul din stânga mea, cu  pantaloni scurți și pantofi din piele întoarsă, lăsase jos punga cu popcorn, se aplecase în față și, cu fața în palme, îl asculta pe Iureș.

Toate, pe lume, sunt bine rânduite.

Felicia Luca

 

 

Advertisements

Information

This entry was posted on 17/09/2017 by in Reflections, Spirituality.
Follow My mind is my shelter on WordPress.com
%d bloggers like this: