My mind is my shelter

Felicia

Recunoștință – Oliver Sacks

 

„Tatăl meu, care a trăit până la 94 de ani, spunea că cel de-al optulea deceniu al vieții sale a fost cel mai plăcut dintre toate. Simțea, cum simt și eu, de altfel, nu că i se împuținează mintea, ci că i se intensifică din ce în ce mai tare și i se deschid orizonturile. La vârsta asta deja te bucuri de o lungă experiență de viață, nu numai de a ta personală, ci și de experiențele celorlalți. Ai avut parte de izbânzi și de nenorociri, de îndestulare și de lipsuri, de revoluții și războaie, de mari realizări și de mari incertitudini. (…)
La 80 de ani ești mai conștient de vremelnicia lucrurilor și, poate, de frumusețea lor. Ai o perspectivă mai amplă asupra vieții și trăiești un sentiment puternic, acut, al istoriei, de care nu ești în stare la tinerețe. Pot să-mi închipui, pot să simt în fiecare fibră a ființei mele, ce înseamnă un secol, așa cum nu putea la 40 sau la 60 de ani. Pentru mine, bătrânețea nu este o vârstă funestă, pe care trebui să îndur și cu gândul căreia sunt silit să mă împac, ci o vreme a tihnei și libertății: sunt acum descătușat de imperativele convenționale ale tinereții, sunt liber să explorez ce-mi doresc și să culeg roadele gândurilor și simțămintelor dintr-o viață întreagă.
Aștept cu nerăbdare să împlinesc 80 de ani.”

„În zilele din urmă mi-am contemplat trecutul ca și cum l-aș fi privit de undeva de la înălțime, ca pe o panoramă, și am putut vedea în profunzime felul în care se interconectau toate componentele sale.
Mă simt extraordinar de viu, iar în timpul ce mi-a mai rămas am de gând și trag nădejde să izbutesc să-mi cultiv prieteniile, să-mi iau rămas-bun cum se cuvine de la cei dragi, să mă dedic mai mult scrisului, să călătoresc în măsura în care organismul îmi permite, să cunosc și să înțeleg mai multe și mai intens.
E nevoie pentru asta de îndrăzneală, de claritate și de sinceritate; e nevoie să-mi dau silința și să pun ordine în treburile mele cu lumea. Voi găsi totuși întru câtva vreme și pentru distracții, poate chiar și pentru copilării.
Am căpătat dintr-o dată abilitatea de a vedea lucrurile în amănunțime și în perspectivă. Timpul nu-mi mai permite să mă aplec asupra lucrurilor frivole. În centrul preocupărilor mele trebuie să mă aflu eu însumi, cu munca mea și prietenii mei. Nu voi mai petrece seară de seară uitându-mă la știri. (…) Și nu e vorba de indiferență aici, ci de detașare.”

„În ultimii aproximativ zece ani am resimțit din ce în ce mai acut dispariția celor din generația mea. E pe ducă generația mea, iar moartea fiecăruia dintre acești oameni am simțit-o ca pe o sfâșiere, ca și cum s-ar fi smuls bucăți din mine. Murim cu toții, și odată cu noi dispare ceea ce ne face unici și de neînlocuit. Nimeni nu poate umple golul pe care-l lăsăm în urmă, pentru că așa ne este dat, din punct de vedere genetic și neuronal: să se nască fiecare ca un individ irepetabil, să-și construiască singur drumul, să-și trăiască viața, după care să se stingă.
Nu neg că mi-e teamă. Și totuși, predominant în mine rămâne sentimentul de recunoștință. Am dăruit dragoste și am primit dragoste în dar; am fost binecuvântat cu multe lucruri minunate și, la rându-mi, am întors lumii din zestrea mea;  m-am bucurat de cărți, de colindat prin lume, de idei și de scris. A întreținut o legătură cu lumea.”

„Am fost o ființă gânditoare, un animal cu rațiune, născut pe o planetă frumoasă, ceea ce în sine este un privilegiu enorm și o aventură unică.”

„Mă surprind tot mai des gândindu-mă (…) la ce înseamnă să trăiești temeinic și cu folos – la cum poate omul să se împace cu sine.”

Oliver Sacks – Recunoștință

Advertisements

Information

This entry was posted on 28/10/2017 by in Books.
Follow My mind is my shelter on WordPress.com
%d bloggers like this: