My mind is my shelter

Felicia

Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi.

Bunicul nu îmi mai vorbește de demult, dar nu am încetat niciodată să-l ascult.

Vocea lui era așa o poveste încât, pe nesimțite, ajungeam să nu-i mai aud cuvintele. Îi ascultam vocea: așezată, molcomă, tainică, domolită și deslușită. Vocea de după patimi și de după război.

Au trecut anii și am trecut și eu prin patimi și războaie. Mă domolesc. Și, domolindu-mă, mă deslușesc.  Trăiesc și trag învățăminte. Iar când le pun în cuvinte, învățămintele îmi sună cu vocea bunicului meu. Viața mă învață acum ceea ce bunicul îmi spunea atunci. Așa are Viața vocea bunicului meu.

Că-mi povestea sau că-mi citea, bunicul îmi spunea cam așa:

„Nu vă îngrijoraţi, deci, zicând: „Ce vom mânca?” Sau: „Ce vom bea?” Sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?” Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele? Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes; totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei.”

Matei: 6

Acum știu că-i Matei:6. Atunci știam doar că-i Biblia – cartea acea groasă și albastră, din care bunicul citea uneori în taină, adeseori plângând.

Credeam în Dumnezeu și-l credeam și pe bunicul, dar zău că-mi suna mai mult a carte de povești decât a Biblie. Cum să nu te-ngrijorezi și cum să te uiți la păsările cerului? Păi, ce, tu ești pasăre? Unde s-a mai pomenit om care zboară fericit? Noi trebuie să muncim ca să ne îmbrăcăm și să ne îngrijim ca să mâncăm. Iar munca-i grijă, nu e sărbătoare. Nu ne zboară, ci ne trudește. Doar se vede clar la oamenii mari, care citesc ziare, nu biblii. Îmi zboară mie sufletul acuma, dar sigur e numai din cauză că sunt copil și încă nu muncesc. Biblia e un basm pentru bătrâni.

Acum, însă, Dumnezeu nu mai e poveste, ci e Ființă în toată puterea Cuvântului.

Așa că, după ce am avut grijă să-mi fac griji și să-mi trudesc sufletul, m-am trezit că sufletul e cel mai funcțional atunci când e liber. Iar sufletul e liber ca pasărea cerului atunci când e fericit pe pământ. Omul e fericit când muncește cu drag, nu când nu muncește.

Dumnezeu ți-a dat o treabă de făcut și te-a dăruit cu uneltele necesare pentru asta. Știi care e treaba ta, după cum ți-e drag de ea.  Munca ta te eliberează, nu te trudește. Munca e grea numai când nu e munca ta.

Am renunțat adeseori la munca mea. Aveam o pasăre în mână, dar nu vedeam niciun gard, așa că mi se părea de datoria mea să mă îngrijorez. Acum cred că îngrijorarea e o formă de neîncredere în Dumnezeu.

Dumnezeu înseamnă funcționalitate, ori să fii dotat pentru o treabă care nu există ar fi al naibii de nefuncțional. Tot nefuncțional ar fi și ca Dumnezeu să te fi dotat pentru o treabă care să nu te țină în viață.

Funcționalitatea nu e magie. Așadar, credința în Dumnezeu nu înseamnă resemnare, dar înseamnă lucrul cu Dumnezeu, nu în pofida Lui.

Am înțeles că viața se trăiește cu credință și nu cu grijă, din iubire și nu din frică. Frica limitează. Iubirea clarifică și eliberează. Iubirea nu e oarbă, dar îți arată adevărul într-o altă lumină: mai cuprinzătoare, mai bună. Pentru că e cuprinzătoare vezi mai clar. Pentru că e mai bună, vezi mai nedurerors. Te doare mai puțin pentru că înțelegi mai mult. Eliberat de frici, acum vezi ce e bine.

Cel mai adesea, la Bine se ajunge printr-o transformare, așa că drumul nu e întotdeauna confortabil. Dar, când e bine, și ce e greu e ușor.

Caută și vei găsi, dar cum cauți așa găsești.  Când cauți din frică poate vei găsi, dar găsești ce e bun pentru tine? Ce-i bun pentru tine mai mult simți cu inima, decât știi cu mintea. Mintea e știința omului, inima poartă înțelepciunea Domnului. Inima este legătura ta directă cu Dumnezeu, așa că păstrează-ți inima curată.

Cu inima simți ceea ce prin minte nici nu-ți trece. Așa ai ochi să vezi ceea ce (încă) nu-ți vine să crezi. Funcționalitatea este miracol.

Mai povestea bunicul:

Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta. Şi ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?
(Marcu 8:36-37)

Bogăţia adunată în grabă se împuţinează, numai cel ce-o adună pe încetul o înmulţeşte.
(Pildele lui Solomon 13:11)

Dar oamenii îmi spuneau că ce e pus deoparte se cheamă economie, nu comoară. Iar cu cât e mai mult, cu atât e mai bine, să fim în siguranță mâine și poimâine și tot mereu. Comorile sunt pe insule –  eu așa citisem în cărți.

Ce-i drept, nu m-au atras niciodată decât comorile din povești, iar acum știu și de ce:
A crede că ești în nesiguranță este e o formă de neîncredere în Dumnezeu. Asta te face orb la căile Lui, și zău dacă-ți folosește la ceva!
A avea mai mult decât ai nevoie este disfuncțional.

Nu e bine să aduni lângă tine toată apa care ți se cuvine de acum și până la sfârșitul vieții, pentru că apa care ți se cuvine peste trei ani astăzi i ses cuvine altcuiva. În natură există atâta apă cât să funcționăm, nu să ne înecăm. Iar tu ești egal cu toate cele și numai împreună trăim.
Este bine să ai acces numai la câtă apă ți se cuvine pentru că acest lucru te menține într-un schimb sănătos cu viața: așa rămâi prezent, treaz, conștient, smerit, funcțional. În acest fel nu doar trăiești, ci te înnoiești.
Ce depășește nevoia este frică sau capriciu. Pentru nevoile tale e suficient să faci doar ce e nevoie. Muncești pentru a trăi, nu pentru a agonisi.

Îmi mai spune bunicul:

 „Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui? Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei grija ei.
Matei: 6

Acum știu și eu că îngrijorarea de azi îmi ia din puterea de mâine și că bucuria mă inspiră, îmi deschide inima și mă întărește. După bucurie am sufletul sănătos și mai abitir pot înfrunta durere.

Rugăciunea nu e nevoie să fie o exprimare a îngrijorării, ci o manifestare a mulțumirii. Prin rugăciune îți reamintești că Dumnezeu are planul cel bun pentru tine și îți deschizi inima ca să-l recunoști și să poți trece la treabă.

Așa că, bunicule, fii liniștit. Tot ce mi-ai spus s-a împlinit!

*

Felicia Luca

Advertisements

Information

This entry was posted on 19/01/2018 by in Reflections, Spirituality.
Follow My mind is my shelter on WordPress.com
%d bloggers like this: